Florin Tripa: „Doamna Boghicevici este atât de încântată de proiectele Guvernului Ponta, încât nu mai are răbdare până să le vadă puse în aplicare”

Florin Tripa: „Doamna Boghicevici este atât de încântată de proiectele Guvernului Ponta, încât nu mai are răbdare până să le vadă puse în aplicare”

Deputatul Claudia Boghicevici este nerăbdătoare ca Guvernul Ponta să pună în aplicare deciziile cu privire la voucherele de vacanţă, se arată într-un comunicat de presă al PSD Arad, în care se afirmă că deputatul liberal este „mare amatoare de vouchere”, dar din Opoziţie.

„Constatăm că doamna Boghicevici este atât de încântată de proiectele Guvernului Ponta, încât nu mai are răbdare până să le vadă puse în aplicare. Din opoziţie, doamna Boghicevici este mare amatoare de vouchere, indiferent dacă vorbim despre cele de vacanţă sau cele culturale. Din păcate, în timp ce pedeliştii erau la putere iar doamna deputat servea regimul Băsescu din calitatea de vicepreşedinte al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială din Camera Deputaţilor, accepta cu seninătate OUG 58/2010 care prevedea impozitarea tichetelor de vacanţă, alături de tichetele de masă”, afirmă Florin Tripa, secretar executiv al PSD Arad.

„Acum, doamna deputat face foarte bine că «salută adoptarea proiectului de lege care reglementează modalitatea de emitere a voucherelor de vacanță», dar să o ia mai uşor cu denigrările. Proiectul de lege este promovat chiar de Guvernul Ponta, pe care dânsa îl critică şi susţinut de parlamentarii PSD. Guvernul PDL pe care dânsa l-a sprijinit şi l-a lăudat, a pus beţe în roate turismului, prin impozitarea tichetelor de vacanţă, aşa cum a pus beţe în roată economiei şi a lovit grav puterea de cumpărare a românilor. Probabil, doamna Boghicevici speră că arădenii au uitat nu doar ceea ce a făcut la guvernare, ci şi faptul că a făcut parte din PDL-ul lui Băsescu şi Boc, care în domeniul turismului a fost în stare să vină doar cu frunza Elenei Udrea”, a mai spus Florin Tripa.

 

  1. Psd-ul doar vorbeste. De ce a amanta timp de 6 luni aplicarea acestei legi ? Nu ii intereseza sa ajute oamenii. Bravo Doamna Boghicevici ca sunteti aproape de oameni, avem nevoie si de vouchere culturale.

    Raspunde
    • PSD-ul a avut initiativa legislativa domle! HAHAHAHA, nici nu cititi ce scrie sau va intereseaza doar ca doamna Boghicevici va tine de mana in timp ce va buzunarea cu Boc si tot PDLul.

      Raspunde
  2. PSD A TERGIVERSAT INTRAREA IN VIGOARE A LEGII VOUCHERELOR DE VACANTA, PNL S-A ZBATUT SA IASA UN PROIECT BUN CARE SA FIE APLICAT CAT MAI REPEDE: Această lege trebuia să fie funcțională de la 1 ianuarie 2015, dar Guvernul nu a fost capabil să finalizeze sistemul electronic de emitere a acestor vouchere și proiectul de lege a fost tărăgănat în Parlament aproape 6 luni. Între timp deja sezonul estival a început, și nici angajații, nici operatorii turistici din România nu au putut beneficia de prevederile acestei legi. PNL a susținut acest proiect de lege pentru că el reprezintă un instrument important de stimulare a turismului românesc și o modalitate modernă de recompensare a angajaților.

    Raspunde
  3. Mda, aceasta doamna a votat taierea salariilor si pensiilor la fel si ceilalti parlamentari pdl din Arad.

    Raspunde
  4. Stiati ca Boghicevici are contracte cu Directia Copilului?!

    Raspunde
  5. Am fost un liberal convins, ma socheaza ca acesti ipocriti de la Pdl au devenit acum mari liberali. Rusine PNL pt aceasta asimilare!

    Raspunde
  6. Omul acesta Florin Tripa doar atat stie sa faca sa vorbeasca in rest este doar o leguma.

    Raspunde
  7. In sfarsit avem un Guvern care ia masuri pt oameni. Cea mai buna masura este reducerea tva la alimente

    Raspunde
  8. Udrea sa ia frunza, care a a costat enorm de mult, sa se stearga cu ea la Băs!!!

    Raspunde
  9. Ce a facut PSD de cand este la guvernare de 3 ani pentru tara asta ?Doar minciuni si iar minciuni, a scazut TVA-ul la paine si a tinut cateva zile dupa care painea s-a scumpit mai mult decat a fost .

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.