Florin Tripa : „Am făcut un pas important pentru înființarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii“

Florin Tripa : „Am făcut un pas important pentru înființarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii“

Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare din Camera Deputaților a dat un raport favorabil proiectului de Lege privind înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii, anunță deputatul social-democrat Florin Tripa.

FSDI are ca scop atât dezvoltarea şi finanţarea din fonduri proprii şi din fonduri atrase, de proiecte de investiţii rentabile şi sustenabile, în diverse sectoare economice, cât şi administrarea activelor financiare proprii, în vederea obţinerii de profit.

„Ieri, am făcut un pas important pentru înființarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii, prin raportul favorabil pe care l-am dat în Comisia de politică economică, urmând ca acest proiect de lege să intre astăzi la votul final în Camera Deputaților, for decizional în acest caz. Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii este una dintre promisiunile electorale pe care PSD și le-a asumat în decembrie 2016. Prin crearea acestui fond, o idee care a fost implementată cu succes în alte țări ale Uniunii Europene, precum Franța, Italia sau Polonia, Statul Român va avea mai multe fonduri la dispoziție pentru investiții în infrastructură, energie, sisteme de irigații, spitale, iar pe de altă parte va putea înființa noi companii în domenii prioritare, în agricultură și industrie, și vom putea crea noi locuri de muncă. Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii, care va avea un capital social de aproape 2 miliarde de euro, va sprijini capitalizarea unor firme de stat importante cum sunt CFR, Nuclearelectrica, Tarom, Șantierul Naval Constanţa sau CEC, pentru ca aceste societăți să devină competitive la nivel național și internațional“, declară deputatul Florin Tripa, membru al Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare din Camera Deputaților și unul dintre inițiatorii acestui proiect de lege.

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.