Florin Tripa: „PDL ar trebui să se preocupe la Arad de problemele oraşului”

Florin Tripa: „PDL ar trebui să se preocupe la Arad de problemele oraşului”

Reprezentanţii PDL Arad se preocupă excesiv de polemici politice, neglijând partea de administraţie pe care o conduc atât în municipiu, cât şi în judeţ, a afirmat consilierul judeţean Florin Tripa, secretar executiv al PDL Arad, într-un comunicat de presă.

„După mai mult de doi ani de guvernare a PSD şi a premierului Victor Ponta, în Arad sunt în desfăşurare foarte multe proiecte pozitive de care putem fi mândri, printre acestea fiind şi noua investiţie pe fonduri europene de la AJOFM Arad. Pe de altă parte, cei din PDL, de această dată prin Ovidiu Moşneag, continuă să apere o guvernare care a făcut foarte mult rău românilor, care a tăiat pensii şi salarii, impunând un regim de austeritate care nu era necesar. Cei din PDL ar trebui să se preocupe la Arad de problemele oraşului, de ceea ce face majoritatea locală, în speţă de gigacalorie, de calitatea lucrărilor importante precum reabilitarea podului Traian, de starea drumurilor, de starea spaţiilor verzi şi să nu mai facă atâta polemică politică inutilă. Noi constatăm că cei din PDL, pentru că au pierdut ultimele două rânduri de alegeri, sunt obsedaţi de parlamentarii PSD şi considerăm că ar fi cazul să treacă peste frustrarea asta”, a declarat Florin Tripa.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.