Fonduri europene pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad

Fonduri europene pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad

Un proiect important pentru Spitalul Clinic Judeţean de Urgență Arad a fost aprobat astăzi în şedinţa extraordinară a Consiliului Județean Arad.

Este vorba despre Extinderea Unităţii de Primire Urgenţe, etapa a II-a, din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, un proiect în valoare de aproximativ 7 milioane de lei.

Consilierii judeţeni au aprobat documentaţia tehnico-economică, faza Studiu de Fezabilitate şi indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiţie mai sus menţionat. Această documentaţie a fost necesară în vederea realizării investiţiei prin Programul Operaţional Regional 2014-2020.

„Continuăm să depunem proiecte pentru fonduri europene, pentru sănătatea arădenilor. Proiectul pentru extinderea Unităţii de Primire Urgenţe  prevede amenajarea unei suprafeţe de 378 mp,  a unui subsol de 123 mp,  inclusiv camere pentru echipamentele medicale: Computer Tomograf, aparat radiologie digitală şi ecograf cu aplicaţii cardio. Imobilul este prevăzut cu căi de acces,  aria construită desfăşurată fiind de 501 metri pătraţi. Valoarea totală a investiţiei pentru care depunem proiectul de finanțare este de 6,7 milioane de lei, dintre care echipamentele medicale 4,4 milioane de lei”, a declarat Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.

Consiliul Județean Arad a investit 27 de milioane de euro în Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, în ultimii șapte ani. O mare parte din această investiție s-a realizat din fonduri europene.

  1. Aceasta veste buna pentru adevaratii aradeni ii va necajii si intrista pe cei de la CIUMA ROSIE.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.