Fost judecător arădean, TRIMIS ÎN JUDECATĂ de Direcţia Naţională Anticorupţie

Fost judecător arădean, TRIMIS ÎN JUDECATĂ de Direcţia Naţională Anticorupţie

Procurorii anticorupţie din Timişoara au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a fostei judecătoare Floriţă Boloş, magistrat la Judecătoria Ineu la data comiterii faptelor, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice şi fals intelectual, ambele infracţiuni în formă continuată, a informat marţi Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).

Potrivit unui comunicat de presă transmis de DNA, în rechizitoriul întocmit de procurori se menţionează faptul că „inculpata Boloş Floriţă, în calitate de magistrat judecător la Judecătoria Ineu, prin încălcarea şi ignorarea normelor procesual civile imperative în ceea ce priveşte competenţa teritorială şi fără să existe dovada plăţii taxelor judiciare de timbru şi timbru judiciar mobil, a pronunţat în cursul anului 2011 şase hotărâri judecătoreşti prin care în mod nelegal s-a transferat în patrimoniul reclamantului (societate comercială) din cauzele civile respective, dreptul de proprietate asupra a 254 parcele de teren (404,85 ha), situate în extravilanul comunei arădene Zărand care au făcut obiectul judecăţii”.

Inculpata Boloş Floriţă a reţinut în mod nereal, în cuprinsul sentinţelor, faptul că acţiunile sunt timbrate legal, că pârâţii şi reclamanţii din cauze au calitate procesuală pasivă, respectiv activă, că pârâţii au avut în patrimoniul acestora dreptul de proprietate cu privire la parcelele de teren menţionate în cererile de chemare în judecată şi că pârâţii din cauze au refuzat în prealabil încheierea contractului în formă autentică, reiese din comunicat.

De asemenea, conform DNA, soluţiile din cauzele civile au fost pronunţate de inculpată în absenţa persoanelor care în mod real au avut calitatea de părţi (titularii dreptului de proprietate) şi a probelor necesare adoptării unor soluţii juste, „pronunţând astfel hotărâri contrare legii, prin care reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra parcelelor de teren care au făcut obiectul judecăţii”.

Prin această conduită, susţin procurorii, inculpata a determinat obţinerea unui folos necuvenit suplimentar pentru societatea beneficiară a dreptului de proprietate asupra suprafeţei de 404,85 ha teren şi a determinat cauzarea unui prejudiciu total de 39.803 lei Primăriei Municipiului Timişoara, prin faptul că nu s-au încasat la bugetul local sumele corespunzătoare taxelor de timbru aferente.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curţii de Apel Timişoara.

În datele de 5 iulie 2013 respectiv 14 iulie 2016, procurorii anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a inculpatei în legătură cu săvârşirea unor infracţiuni similare. În cauzele respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a condamnat-o pe inculpata Boloş Floriţă la pedepse de 4 şi 7 ani închisoare, se mai arată în comunicatul DNA.

Sursa: Agerpres

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.