Mai multe articole din rubrica "" ↑

A fost odată un primar

A fost odată un primar

Se întâmpla în vremea când cei care anul acesta își iau dreptul de vot, ieșeau din maternități înfășurați în așa fel încât doar năsucurile li se vedeau iar gălăgia lor înlătura orice dubiu cu privire la conținutul dinăuntrul păturicilor pufoase. Se termina deci, cel de-al doilea mileniu când, în ciuda unui trend constant ascendent al dreptei politice în Arad, un bărbat de nici 45 ani, primind încrederea liderilor PSD, a răsturnat socotelile celor din loc câștigând un mandat de primar. Sigur că pentru cei mai mulți nu e greu de ghicit despre cine vreau să scriu azi. Da, despre Dorel Popa, primarul ales al arădenilor din perioada 2000 – 2004. Se împlinesc peste doar câteva zile deja cinci ani de la mortea lui și împlinesc una din dorințele sale scrise pe o motivație personală din 2012. Citez: Dacă m-ai cunoscut și m-ai uitat, n-ai pierdut mare lucru. Dacă însă pe Dumnezeu L-ai cunoscut și L-ai uitat ai pierdut totul. Uite că nici noi nu l-am uitat și prin următoarele rânduri încercăm să readucem în memoria colectivă pe unul dintre cei pe care cetățenii acestui mare oraș binecuvântat de Dumnezeu l-au ales să le administreze localitatea împreună cu o echipă de consilieri de care el, după știința mea, a fost foarte mulțumit și în același timp mândru că le-a fosr coleg.

O tragică zi în amintirile mele a fost cea de 16 februarie 2014, când împreună am fost într-un sat micuț de pe Valea Mureșului, activând celor de acolo o promisiune mai veche de a-i vizita. Mare mi-a fost nedumerirea când, seara târziu, citind mesajul nurorii sale, din care reieșea clar faptul că el se află la UPU Arad în urma unei crize acute, știindu-l din drumul de întoarcere spre casă de cca. 40 km că nu dăduse nici un fel de semn de neputință. Iar mai târziu, în fața ușii de la secția de spital amintită, când medicul a ieșit și a spus că totul s-a terminat am înțeles că atâta a fost pentru el. S-a dus, lăsând în urmă pe lângă durerea celor din familie și foarte multe amintiri celor cu care de-a lungul timpului a relaționat. Sunt convins că acestea ar umple cu ușurință o carte în mai multe volume, dacă cineva le-ar aduna, selecționa și aranja. Sigur că acestea nu ar ajuta prea mult, dar măcar ar menține proaspătă o imagine a oamenilor care au dat din ei ceva pentru societate. Și Doru a fost unul dintre ei. Spun asta pentru că am pretenția că l-am cunoscut foarte bine și i-am știut multe din cele ce i-au fost determinări cu privire la oamenii pe care îi prețuia fără prea multe judecăți de valoare individuală. Așa a fost el. Stătea de vorbă cu oricine i se adresa, cu sau fără motiv. O calitate dobândită cu timpul. Iar dacă, după un timp scurt de reflecție, avea să promită ceva, el își respecta promisiunea.

Nu l-m votat. I-am spus și a înțeles. A încercat în același timp, știindu-mi orientarea spre creștin-democrație, să argumenteze atașarea lui de alte valori decât cele pe care eu le aveam și le am încă, prin faptul că i se acordase o foarte mare încredere de către Adrian Năstase, șeful partidului din acea vreme. Cu care el stabilise a legătură de mare respect reciproc. Ceee ce a servit ca avantaj Aradului în vremea respectivă. Se poate să fie astfel. Eu nici nu am date din care să socot că nu ar fi.

Poate că este bine să ne amintim modul lui de lucru. Exigența cu care aborda orice lucrare publică. Strada Cocorilor este o dovadă a faptului că implicarea lui a fost una decisivă. Cu toții ne putem aminti bălțile de apă dintre șinele de tramvai. Exigența de care a dat dovadă face ca această stradă să reziste în ciuda traficului chiar și în anul centenarului.

Sigur că nu doar o stradă reflectă activitatea de ansamblu a unui mandat de primar. Ele sunt mult mai multe, dar nu cred că scrierea lor contribuie decisiv la memoria celui care pentru mulți a fost mai întâi de toate un prieten, și mai apoi un coleg sau primar.

Este posibil să fim tentați la vreo comparație. Nu cred că se pot asimila în acest fel. Niciodată perlele nu pot fi puse în sac precum cartofii, chiar dacă ele rămân perle oriunde. Iar cartofii, în vitrină, stau precum inelele pe râturi. E la fel de adevărat că foamea face ca ultimii să fie întotdeauna preferați.

În ceea ce mă privește, eu cu excepția zilei de 16 februarie 2014, îmi aduc aminte cu drag de Doru întotdeauna.

Loading...
  1. Frumos Gilu…doar ca a fost in 16 Februarie 2014 🙁

    Raspunde
  2. N-a fost un primar bun. A urmărit doar interesele celor care-l sprijineau: americanii, pocăiții, UDMR-ul. Spuneți un singur lucru bun făcut pentru Arad. Nici măcar valoarea artistică a statuii Ungariei Milenare nu justifică amplasarea ei în centrul unui oraș din care acum 100 de ani a pornit mișcarea de unire.

    Raspunde
  3. A facut atat cat se putea face in anii in care tara nu era in U.E.avand acces limitat la fonduri de orice natura.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.