Foto Club Pro Arad a participat la unul din cele mai mari festivaluri de reconstituire istorică antică, DacFest (GALERIE FOTO)

Foto Club Pro Arad a participat la unul din cele mai mari festivaluri de reconstituire istorică antică, DacFest (GALERIE FOTO)

Foto Club Pro Arad a participat sâmbătă şi duminică, în 29 şi 30 iulie pe Platoul de la Măgura Uroiului la DacFest, unul dintre cele mai mari şi mai importante festivaluri de reconstituire istorică antică. Celor aproape o sută de membri ai Asociaţiei Terra Dacica Aeterna li s-au alăturat Asociaţia Culturală pentru Istorie Vie Alba Iulia, Asociaţia Culturală Geto-Dacii din Moldova, Asociaţia Historia Renescita-Grupul Geto-Dacii Sudcarpatici, dar şi Legio I Italica din Bulgaria.

„Nu e doar o manifestare la care lumea se distrează, e o adevărată lecţie de istorie antică, aşa a şi fost conceput încă de la început. Este un mijloc excelent de a transmite informaţii istorice, unele chiar tehnice şi seci pe alocuri, publicului spectator. Avem partea de ateliere demonstrative, unde aplicăm tehnologie şi metode ca acum 1 900 de ani şi facem diverse obiecte simililare celor de atunci – arme, ceramică, ţesături, etc. Avem şi ateliere interactive, unde mai ales copiii pot să stea să înveţe diverse lucruri. Ideea este să facem un eveniment educativ, de unde lumea să plece cu ceva util acasă, fiindcă publicul român este bombardat zilnic cu tot felul de invenţii şi minciuni despre daci şi romani. Măgura Uroiului şi tăpşanul de la poalele ei, acolo unde are loc festivalul, este cel mai bun loc din România pentru o astfel de manifestare. Locul este încărcat de istorie, sunt vestigii arheologice pe Măgură şi în jurul ei, acolo au fost filmate porţiuni din filmul «Burebista»”, spune Andrei Pogăciaş, vicepreşedintele Asociaţiei Terra Dacica Aeterna.

Cei de la Foto Club Pro Arad au avut parte de pasiune, traditie și concursuri, cum ar fi stafeta pâinii și concursul gastronomic. Au încercat mâncăruri tradiționale dacice și au avut șansa să cunoască și să fotografieze oameni minunați care pun mai presus de toate pasiunea de a fi…dac !

Foto: Flavian Savescu

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.