Gerul REVINE ÎN FORȚĂ! Cum va fi VREMEA, pe REGIUNI

Gerul REVINE ÎN FORȚĂ! Cum va fi VREMEA, pe REGIUNI

Vremea va intra într-un proces de răcire până în data de 14 februarie, cu temperaturi minime în unele regiuni de până la – 14 grade, conform Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).

În Banat, vremea se va răci accentuat începând de astăzi, 7 februarie. Scăderea de temperatură se va resimți la început în privința valorilor maxime ce se vor încadra, în medie regională, între 1 și 6 grade, sub normalul perioadei din an, apoi în special la minimele nocturne, ce pot coborî în intervalul 12 – 14 februarie chiar sub limita gerului și vor fi în medie de – 8 … – 3 grade. După data de 15 februarie este estimată o încălzire ușoară și treptată a vremii, fiind anticipate temperaturi maxime de 5 … 8 grade și minime d e – 6 … – 2 grade, potrivit Agerpres.

În primele zile ale intervalului de referință vor fi precipitații pe spații extinse, moderate cantitativ, la început ploi, ulterior lapoviță și ninsoare. Apoi, probabilitatea pentru precipitații va fi redusă, acestea fiind estimate să apară din nou cu o extindere mai mare spre sfârșitul celor două săptămâni de prognoză.

Vremea va intra și în Crișana într-un proces de răcire, ce se va concretiza prin temperaturi maxime apropiate de mediile climatologic specifice perioadei, cu valori în general de 1 … 4 grade și minime nocturne ce vor coborî spre limita gerului și vor fi cuprinse între – 10 și – 4 grade, cele mai scăzute valori fiind de așteptat în perioada 11 – 14 februarie. Apoi, după data de 15 februarie, este estimată o creștere treptată a temperaturii aerului, spre maxime de 6 … 8 grade și minime de – 6 … 0 grade.

Precipitațiile – ploaie, lapoviță și ninsoare – vor mai frecvente și în cantități moderate în primele zile ale intervalului de prognoză. Apoi probabilitatea de apariție a acestora va fi redusă până spre sfârșitul perioadei de referință, când pot apărea din nou cu o frecvență mai mare.

În Transilvania, valorile termice vor fi în scădere de la o zi la alta, astfel că vremea va deveni rece pe timpul nopților, când local, în special în perioada 9 – 14 februarie, va fi ger, temperaturile minime urmând a se încadra între – 14 și – 6 grade, medie regională. Valorile termice diurne se vor situa în marea lor majoritate în jurul mediilor climatologic specifice acestei perioade din an, într-un ecart general de – 1 … 3 grade. În ultimele zile ale intervalului de prognoză va fi posibilă o încălzire a vremii, fiind estimate valori maxime de 1 … 5 grade și minime de – 8 … – 6 grade, media pe regiune.

La începutul intervalului se vor semnala precipitații locale, sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare. Apoi, probabilitatea pentru precipitații va fi redusă până spre sfârșitul perioadei de prognoză.

Vremea va fi în răcire în Maramureș în intervalul 7 – 14 februarie și aceasta se va resimți cu precădere la temperaturile din cursul nopților, care vor scădea spre un ecart mediu de – 12 … – 8 grade, cu cele mai reduse valori la începutul celei de-a doua săptămâni. Temperaturile maxime vor fi în general apropiate de mediile climatologic specifice perioadei din an, respectiv valori de 1 … 4 grade. În ultimele zile este posibilă o creștere a temperaturilor, cele diurne fiind estimate la 3 … 6 grade, iar cele nocturne la o medie regională de – 7 … – 5 grade.

În primele zile vor fi precipitații sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare, pe spații relativ extinse. Apoi, până în jurul datei de 14 februarie, probabilitatea pentru precipitații va fi redusă.

În Moldova, valorile de temperatură vor scădea accentuat, astfel că în perioada 7 – 14 februarie vremea va deveni deosebit de rece, geroasă în cursul nopților. Se vor înregistra maxime diurne de – 6 … – 3 grade și minime de – 16 … – 12 grade, în medie regională. În ultima parte a intervalului (după data de 15 februarie) este posibilă o creștere ușoară și treptată a temperaturilor, fiind estimat un ecart al maximelor de – 4 … – 1 grad și al minimelor de – 11 … – 8 grade.

În primele zile ale intervalului, pe arii extinse vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare, local mai importante cantitativ. Apoi vor fi posibile doar fulguieli izolate, iar după data de 15 februarie va crește din nou probabilitatea pentru precipitații mai frecvente.

După primele zile caracterizate de o vreme caldă, începând din 8 februarie temperaturile vor scădea accentuat în Dobrogea, astfel că maximele se vor situa într-un ecart mediu de – 4 … 0 grade, iar minimele între – 10 și – 7 grade. O încălzire ușoară și treptată a vremii este estimată după data de 15 februarie, astfel că până la sfârșitul intervalului de prognoză temperaturile vor ajunge, în medie, la 0 … 2 grade, cele maxime și – 7 … – 5 grade, cele minime.

Precipitațiile, la început ploi, apoi lapoviță și ninsoare, vor fi mai frecvente între 7 și 9 februarie, perioadă după care probabilitatea pentru ninsori slabe va fi redusă. După data de 15 februarie pot apărea din nou precipitații pe spații mai extinse.

În Muntenia, vremea se va răci accentuat începând din 8 februarie, astfel că valorile diurne vor deveni negative și se vor încadra într-un ecart mediu de – 4 … – 1 grad, iar cele nocturne vor coborî local sub pragul gerului, urmând a oscila în medie regională între – 12 și – 8 grade. O încălzire ușoară și treptată a vremii este estimată după data de 15 februarie, iar până la sfârșitul intervalului de prognoză temperaturile vor ajunge la medii de 0 … 2 grade, cele maxime și de – 9 … – 7 grade, cele minime.

În perioada 7 – 9 februarie vor fi precipitații pe arii extinse, moderate cantitativ, la început mai ales ploaie, apoi predominat ninsori. Ulterior acestui interval, probabilitatea pentru ninsori slabe va fi redusă, urmând ca după data de 15 februarie să fie posibile din nou precipitații mai frecvente.

După data de 8 februarie valorile termice vor scădea accentuat și în Oltenia, vremea devenind rece, geroasă local în cursul nopților. Astfel, temperaturile maxime vor fi de – 4 … 0 grade, iar cele minime de – 11 … – 6 grade, în medie. O încălzire ușoară și treptată a vremii este estimată după data de 15 februarie, fiind de așteptat valori diurne ușor pozitive și minime nocturne de – 7 … – 5 grade.

Începând din noaptea de 6/7 februarie până în data de 9 februarie vor fi precipitații pe arii extinse și local mai însemnate cantitativ, la început mai ales ploaie, apoi lapoviță și ninsoare. Ulterior acestui interval, probabilitatea pentru precipitații va fi foarte redusă, acestea fiind posibile din nou pe arii mai extinse după data de 15 februarie.

La munte, vremea va fi în răcire accentuată după data de 7 februarie, nopțile devenind geroase, cu minime de – 16 … – 12 grade, iar valorile diurne urmând a se încadra între – 8 … – 4 grade. Temperaturile vor fi în creștere ușoară și treptată începând din 15 februarie, iar până la sfârșitul intervalului de prognoză este estimat să atingă un ecart mediu de – 5 … – 2 grade, cele maxime și – 10 … – 7 grade, cele minime.

În perioada 7 – 9 februarie, pe arii extinse vor predomina ninsorile, local însemnate cantitativ. Apoi, până spre sfârșitul intervalului de prognoză probabilitatea pentru precipitații va fi redusă.

Sursa: Digi24/Agerpres

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.