GEST ȘOCANT al unei mame: A încercat SĂ-ȘI ÎNECE COPILUL într-un butoi cu apă de ploaie

GEST ȘOCANT al unei mame: A încercat SĂ-ȘI ÎNECE COPILUL într-un butoi cu apă de ploaie

O tânără de 26 de ani a încercat să-și omoare copilul de doar 3 zile aruncându-l într-un butoi cu apă de ploaie aflat în curtea casei.

Bebelușul a fost, însă, salvat la timp datorită fratelui său, care, îngrozit, a început să plângă și să strige după ajutor. Copilul de numai 6 ani a fost auzit de bunica sa, soacra tinerei, care locuiește în aceeași curte cu ei. Femeia a scos copilul din apă și a sunat la 112. Mama copiilor a dispărut la scurt timp de acasă, dar nu înainte de a-i spune soacrei sale că încerca să spele copilul.

Bebelușul, însoțit de bunica sa, a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava. Copilul se afla în stare de hipotermie și a rămas internat în spital.

După câteva ore de la incident, poliţiştii au găsit-o și pe mamă, care revenise acasă. Femeia a fost internată în Secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean pentru a fi evaluată, în condiţiile în care provine dintr-o familie cu afecţiuni psihice.

Poliţiştii au întocmit pe numele său dosar penal pentru rele tratamente aplicate minorilor şi urmează să sesizeze Protecţia Copilului.

Tatăl copiilor este plecat de mai multă vreme la muncă în Italia.

 

 

 

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.