Gheorghe Falcă îi aduce ACUZAŢII GRAVE deputatului Dorel Căprar!

Gheorghe Falcă îi aduce ACUZAŢII GRAVE deputatului Dorel Căprar!

Apropierea campaniei electorale îi stârneşte pe politicienii arădeni, care ies tot mai mult în faţă cu declaraţii publice critice la adresa adversarilor.

Astfel, co-președintele Alianței Creștin Liberale Arad, Gheorghe Falcă, a respins pe un ton dur, însoţit de acuze, „declarațiile incoerente ale deputatului PSD Dorel Căprar, care a afirmat că PDL practică o administrație dezastruoasă”.

Liderul ACL Arad spune că, „sub conducerea PDL, atât municipiul, cât și județul Arad, au înflorit, în vreme ce Dorel Căprar, prin incompetența sa, și-a falimentat propriile firme”.

„Domnul Căprar este incoerent și face declarații doar de dragul de a le face. Administrația PDL nu este una dezastruoasă, așa cum este guvernarea PSD. Sub administrația PDL, atât municipiul, cât și județul Arad, au ajuns să fie în fruntea României când vorbim despre investiții și modernizare. Domnul Căprar și-a arătat incompetența atunci când, printr-un management dezastruos, și-a băgat propriile firme în faliment, uitând, totodată, să-și plătească dările către primărie”, a declarat Gheorghe Falcă.

Primarul acuză Guvernul PSD și pe deputații arădeni ai PSD de blocarea mai multor investiții de la nivelul Aradului.

„De când PSD s-a instalat la guvernare, aceștia au blocat mai multe investiții de la nivelul Aradului. Lucrările de construcție a celor două pasaje de pe centura municipiului Arad au fost oprite de către cei din PSD, iar după doi ani, la presiunea noastră, se lucrează la un singur pasaj. Domnul Căprar și colegii săi din PSD au blocat și investiția de la Canalul Mureșel, o investiție mai mult decât necesară pentru o problemă care crează disconfort câtorva mii de arădeni. Domnul Căprar, împreună cu domnul Măduța și cu domnul Mladin, au oprit toate investițiile din învățământul arădean și au blocat finanțări de 3 milioane de euro, bani europeni, în învățământul arădean”, a mai declarat primarul Gheorghe Falcă.

În același timp, liderul ACL îl îndeamnă pe Dorel Căprar să le spună arădenilor câți bani a luat din tăierea pădurilor de pe Valea Mureșului și, totodată, câți din acei bani au ajuns în campania electorală a deputatului PSD. „Poate că domnul Căprar ne spune, mie și arădenilor, câți bani a luat din tăierea pădurilor de pe Valea Mureșului. Poate că domnul Căprar ne spune câți bani proveniți din tăierea acelor păduri au ajuns în bugetul campaniei sale electorale. Poate ne spune domnul Căprar dacă este adevărat că, de Crăciun, la ordinul său, au fost tăiați ilegal o mulțime de metri cubi de lemn. Pădurarii de pe Valea Mureșului sunt supărați, acum, că asupra lor se fac cercetări, deși aceștia aveau sprijinul domnului Căprar. Eu cred că arădenii merită să știe toate aceste lucruri și să le afle chiar din gura domnului Căprar”, a mai declarat Gheorghe Falcă.

  1. Daca esti cu ciocolata la gura nu poti sa ii spui altuia nu manca ciocolata, domnule primar, e timpul pentru o dieta, una electorala, cum sa pierzi 30% in 2 ani, asa se numeste cred. Pe de alta parte nici Caprar nu e de calibrul necesar, are nevoie de un upgrade intelectual masiv:)

    Raspunde
  2. Nu are rost sa mai comentati pe acest site, are program de identificare a adresei IP ceea ce este total aiurea, mai bine ar spune chestia asta oficial ca oamenii sa stie. Va expuneti in mod inutil si poate o sa aveti surprize pe parcurs…datele sunt confidentiale dar va pot vedea inclusiv locatia. Asta nu e democratie si nici libera exprimare, imi pare rau, eu nu mai fac nici un comentariu pe acest site, este ultimul. Orlando, esti baiat de treaba dar chestia cu localizarea IP este deja prea mult. Salutare, un fost cititor.

    Raspunde
  3. pe orice site, in admin, se pot vedea adresele IP ale celor care comenteaza. nu vedem care e problema in legatura cu asta.

    Raspunde
  4. asta cu ip-urile e o mare prostie. ele sunt dinamice oricum si se schimba. daca inchizi si deschizi calculatorul deja ai alt ip

    Raspunde
  5. sa vedem daca Pro Arhitectura va mai face acelas profit cand domnul Falca nu va mai fi primar, atunci va mai fi vorba de management defectuos ? daca ar fi domnul Caprat primar ar avea si el firma/firme pe profit

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.