Gheorghe Falcă susține că în următorii 3 ani se vor investi peste 150 DE MILIOANE DE EURO în infrastructură. Despre ce lucrări este vorba

Gheorghe Falcă susține că în următorii 3 ani se vor investi peste 150 DE MILIOANE DE EURO în infrastructură. Despre ce lucrări este vorba

În următorii 3 ani, la nivelul municipiului Arad, se vor derula investitii în infrastructură în valoare de peste 150 milioane de euro”, declaraţia a fost făcută  de primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă în cadrul conferinţei de presă susţinută marţi, 16 ianuarie 2018. Cu această ocazie edilul le-a vorbit jurnaliştilor despre întâlnirea pe care a avut-o în prima parte a zilei cu reprezentanţii companiilor furnizoare de utilităţi în vederea întocmirii unui plan comun de investiţii care se vor derula până în anul 2020.

Astfel E-On Gaz a anunţat un plan de investiţii în următorii doi ani în valoare de 15 milioane de lei.

Suma de 6,2 milioane de euro reprezintă valoarea investiţiilor derulate la CET prin Programul Româno-Elveţian. Acesta prevede înlocuirea a 2,8 kilometri de conductă magistrală.

Compania de Apă Arad a anunţat, la rândul ei, că va derula un proiect în valoare de 30 milioane de lei, din care 20 milioane vor fi folosite pentru intreţinere şi reparaţii la reţeaua de apă, iar 10 milioane pentru canalizare. Nu este însă singurul proiect major derulat de companie. Alte 40 milioane de euro vor fi investiţi tot la Arad prin Programul Operaţional Infrastructură Mare.  Vorbim despre bani europeni care vor permite efectuarea de lucrări de canalizare la nivelul a 47 de străzi, respectiv reţele de apă pe 81 de străzi, susține primarul.

Şi compania RCS&RDS continuă proietul de introducere a  cablurilor în subteran pe o lungime de 40 km (se va interveni pe 60 de străzi din cartierele Aradul Nou şi Micălaca). Investiţia se realizează din bugetul companiei şi este estimată la  2 milioane de euro.

Administraţia locală va aloca din fondurile de întreţinere 15 milioane de euro, pentru modernizarea mai multor străzi din municipiu în următorii 3 ani. La acestea se adaugă cele 6 milioane de euro, valoarea programului PNDL 2, în care se regăsesc  alte 55 de străzi din oraş. Şi tot pe lista de investiţii a următorilor doi ani se află şi proiectul de regenerare urbană a spaţiilor dintre blocuri în valoare de 50 milioane de euro.

Însumate toate aceste investiţii,  constatăm că în inftrastructura arădeană, în următorii 3 ani vom avea investiţii de peste 150 milioane euro. Ceea ce înseamnă că intrăm într-un proces de  modernizare, unul cu multe şantiere în municipiul Arad. Ne cerem scuze încă de pe acum pentru discomfortul creat, dar moderrnizarea se face şi prin aceste lucrări importante. Putem spune că anul 2020  va fi un an în care va fi o linie de demarcare importană  şi de schimbare a imaginii cartierelor din municipiul Arad, a concluzionat primarul Gheorghe Falcă.

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.