Gheorghe Feieş, primar al oraşului Sebiş: „PNL susține existența unui program de dezvoltare locală”

Gheorghe Feieş, primar al oraşului Sebiş: „PNL susține existența unui program de dezvoltare locală”

 

Primar al orașului Sebiș și președinte al Ligii Aleșilor Locali ai PNL Arad, Gheorghe Feieș a vorbit luni, în cadrul unei conferințe de presă, despre descentralizarea administrativă și financiară, constând în transferul competențelor exercitate de către instituțiile și autoritățile administrației publice centrale către cele locale, aceasta fiind una dintre temele aflate pe ordinea de zi a Ligii Aleșilor Locali PNL ce a avut loc la finalul săptămânii trecute la Brașov.

„Aș vrea să încep prin a vă spune că PNL susține existența unui program de dezvoltare locală deoarece nevoile de infrastructură ale României nu pot fi acoperite doar prin fondurile europene sau bugetele locale. Totodată, în opinia mea PNDL trebuie regândit, armonizat cu alte programe de investiții și prioritizat în așa fel încât să fie finalizate proiectele cu impact maxim și cele aflate într-o stare avansată de realizare. Aceste proiecte trebuie sortate, să vedem ce continuăm, ce oprim și eventual ce dezvoltăm”.

Primarul oraşului Sebiş a adăugat: „În același timp, suntem de părere că este necesară bugetarea multianuală până în 2020, prin creșterea cu 5-10% în fiecare an a bugetelor, în așa fel încât bugetul total să ajungă până la finalul acestei perioade la peste 3 miliarde de euro. Acest program ar trebui să urmărească ciclul european de finanțare. Pentru a nu irosi banii avem nevoie de stabilirea priorităţilor. Ce sume se alocă pentru drumuri judeţene, drumuri locale, apă şi canalizare şi infrastructură socială. Stabilirea alocărilor bugetare pentru fiecare judeţ pe baza nevoilor efective şi nu în funcţie de aspect politice sau clientelare. Stabilirea criteriilor de selecţie pentru ordonarea proiectelor funcţie de impactul acestora şi de gradul de realizare, după modelul proiectelor europene. Programul trebuie să aibă asigurată transparența, iar sumele repartizate prin Hotărâre de Guvern să fie monitorizate de un comitet din care să facă parte și reprezentanții beneficiarilor. Instituirea unui moratoriu prin care, până la aplicarea acestor măsuri, cel puţin un an de zile să nu se mai înceapă alte proiecte este de asemenea necesară”.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.