Gheorghe Seculici: „Invitație din SUA pentru specialiștii arădeni în construcții“

Gheorghe Seculici: „Invitație din SUA pentru specialiștii arădeni în construcții“

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a Județului Arad informează companiile arădene din domeniul construcțiilor despre oportunitatea participării la misiunea economică organizată în Statele Unite, în anul 2017.

Se vor organiza trei târguri de specialitate în SUA, la care firmele arădene au acces contra unei taxe simbolice.

Primul este „The BUILDER’s Show”, în Orlando-Miami, în perioada 8-15 ianuarie 2017. Evenimentul prezintă noutățile din industrie, cu accent pe adezivi și materiale pentru fixări rapide, vopsele, lacuri, mașini de prelucrare a lemnului, scule de mână, portabile, electrice și pneumatice, camioane grele, remorci, trailere, mașini de pavare asfalt sau beton și echipamente, subansamble și echipamente hidraulice, sisteme de construcții, sisteme și materiale de izolații, parchete, mochete, dale , ferestre, tâmplării, decorațiuni interioare. Taxa de înscriere este de 100 de dolari și poate fi achitată până la data de 11 noiembrie.

Al doilea târg are loc în Las Vegas și Los Angeles, în perioada 5-12 martie 2017. Taxa de înscriere este de 70 de dolari și poate fi achitată până în 12 ianuarie, anul acesta. Aici accentul este pe utilajele mari și stații de betoane.

Informații suplimentare despre cele două evenimente se pot obține accesându-le paginade internet, www.buildersshow.com, respectiv www.worldofconcrete.com.

Gheorghe Seculici, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură a Județului Arad informează că fiecare din cele trei expoziții din domeniul construcțiilor va avea aproximativ 2000 de expozanți si peste 150.000 de vizitatori din SUA și alte țări. Târgul din Los Angeles și Las Vegas este cea mai mare expoziție de specialitate din punct de vedere al echipamentelor și al numărului de vizitatori. Toate se adreseaza specialiștilor din domeniu: arhitecți, ingineri constructori, contractori, manageri firme construcții, consultanți, dezvoltatori, specialiști bănci, finanțe.

Cei interesați pot solicita informații suplimentare la numerele de telefon 021 314-17-11 și 0731.024880.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.