Grupul MOL invită tinerii studenți și absolvenți din România să candideze pentru peste 170 de posturi în 13 țări

Grupul MOL invită tinerii studenți și absolvenți din România să candideze pentru peste 170 de posturi în 13 țări

„Lasă-ți amprenta asupra industriei de petrol și gaze

  • Noi candidaturi pot fi depuse pentru Growww, programul Grupului MOL pentru tineri absolvenți, până la jumătatea lunii aprilie
  • Competiția Freshhh așteaptă, de asemenea, studenții din întreaga lume să se înscrie până la 29 martie
  • Câștigătorii Freshhh vor avea ocazia de a se alătura Grupului MOL, iar primele trei echipe vor câștiga premii totale de 25.000 de euro

Grupul MOL a anunțat lansarea noilor ediții ale Freshhh și Growww, programele sale de recrutare și dezvoltare, distinse cu premii internaționale, în conformitate cu strategia de a atrage cei mai talentați tineri din regiune pentru sediul central și companiile membre. Growww este un program cu durata de un an, adresat tinerilor absolvenți, cărora le oferă oportunitatea de a-și începe cariera într-o companie de talie internațională și de a fi inițiați într-una dintre cele mai complexe industrii. Tinerii interesați își pot depune candidaturile pentru poziții în cadrul Growww la adresa http://molgroup.info/en/growww, prin intermediul LinkedIn până la jumătatea lunii Aprilie. Echipe formate din câte trei studenți se vor putea înscrie în competiția online Freshhh, desfășurată sub forma unui joc cu elemente specifice acestei industrii. Înscrierile au loc la adresa www.freshhh.net până la 29 martie.

„Suntem încântați să continuăm atragerea de absolvenți tineri și ambițioși prin programele noastre de achiziție de talente, Growww și Freshhh. Pentru ediția din 2016, Grupul MOL este mândru să anunțe că membrii echipelor cel mai bine clasate la competiția Freshhh vor avea ocazia să se alăture companiei. Prin Growww, oferim absolvenților posibilitatea de a dobândi cunoștințe extinse și de a-și pune amprenta asupra unor procese industriale. Mentorii noștri vor ajuta tinerii talentați să devină specialiști iar sesiunile de pregătire îi vor ajuta să dobândească noi aptitudini. Growww nu este doar un program pentru proaspăt absolvenți, ci și o oportunitate de a dobândi experiență de lucru multi-disciplinară într-una dintre cele mai importante industrii”, a declarat Zdravka Demeter Bubalo, Vice Preşedinte pentru Resurse Umane în cadrul Grupului MOL.

Prin programul Growww sunt oferite absolvenților peste 170 de posturi specifice, în domenii cum ar fi inginerie, economie, IT, științe naturale și sociale, în operațiunile Grupului din 13 țări (Ungaria, Austria, Slovacia, Germania, Serbia, Slovenia, Pakistan, Croația, România, Bosnia & Herțegovina, Italia, Polonia și Republica Cehă). Tinerii profesioniști se pot înscrie în programul Groww până la jumătatea lunii aprilie pe pagina LinkedIn a Grupului MOL.

Freshhh, derulat sub forma unei simulări palpitante a unor situații din industria petrolului și gazelor, îi așteaptă pe studenți să își demonstreze cunoștințele în situații de afaceri bazate pe condiții reale. Competiția are trei runde; primele cinci echipe clasate vor intra în Finală, pe 25 Mai, unde vor concura pentru premii totale de 25.000 de euro și posibilitatea de a fi angajați în echipa internațională a Grupului MOL. Tomáš Pavlík, inginer de sistem la Slovnaft, companie membră a Grupului MOL, a fost finalist al 2008 și a afirmat: “După ce m-am clasat pe unul dintre primele locuri în competiția Freshhh, mi s-a oferit o poziție în programul Growww al Grupului MOL. Growww a fost o experiență grozavă, în special atunci când am lucrat în ture de câteva luni – am aflat atunci cu adevărat cum funcționează o rafinărie”.

Puteți afla mai multe informații despre programul Growww la adresele: http://molgroup.info/en/growww și https://www.facebook.com/growww, iar despre competiția Freshhh la: www.freshhh.net și https://www.facebook.com/molfreshhh .

Despre Growww
Growww este un program care oferă tinerilor absolvenți talentați oportunitatea de a-și începe cariera într-o companie internațională de petrol și gaze, de a dobândi experiență de lucru sub îndrumare profesională, și de a-și dovedi abilitățile într-un mediu de lucru multi-cultural. Pe parcursul programului intensiv de un an, participând la Business Education Programme (BEP), studenţii vor căpăta cunoștințe despre industriei, vor stabili şi dezvolta relaţii profesionale. Fiecare tânăr participant are ca mentor un coleg senior. După terminarea programului, majoritatea participanţilor GROWWW îşi pot continua cariera în cadrul Grupului MOL, pe poziţii de expert sau specialist. Programul GROWWW încurajează femeile să îşi accelereze dezvoltarea profesională, astfel încât a atras un procent remarcabil de participanţi de sex feminin anul trecut (35%, peste media industriei de petrol şi gaze). 1.770 de candidaţi GROWWW au fost recrutaţi de la debutul programului în 2007, iar 40% din foştii participanţi la program au fost promovaţi în cadrul companiei.

Despre Freshhh
Freshhh este o competiție internațională online destinată studenților, în cadrul căreia echipe de câte trei membri înființează o companie petrolieră de la zero și iau decizii privind proiecte de cercetare și dezvoltare, administrează structura portofoliului de produse pentru a obține profit. Primele cinci echipe clasate vor intra în Finală, pe 25 Mai, unde vor concura pentru premii totale de 25.000 de euro și posibilitatea de a fi angajați în echipa internațională a Grupului MOL.

Despre Grupul MOL
Grupul MOL este o companie multinaţională integrată şi independentă din domeniul petrolului și gazelor naturale, cu sediul central în Budapesta, Ungaria. Are operaţiuni în peste 40 de ţări, o echipă dinamică de 27.000 de angajaţi în întreaga lume și o tradiție de peste 100 de ani în domeniul petrolier. Grupul are peste 75 de ani de experiență în explorarea și producția de hidrocarburi, cu operațiuni de producție în 8 țări și activități de explorare în 14 țări. Grupul controlează patru rafinării şi două unităţi petrochimice la nivelul managementului integrat al lanţului de aprovizionare, în Ungaria, Slovacia și Croaţia. Compania are, de asemenea, o reţea de circa 2.000 de benzinării în Europa Centrală şi de Sud-Est, în 11 țări, din care aproximativ 200 în România.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.