Mai multe articole din rubrica "" ↑

Guvernul Cioloș a început campania electorală în favoarea PNL

Guvernul Cioloș a început campania electorală în favoarea PNL

Cum altfel ar putea fi interpretată sosirea la Arad a ministrului Transporturilor, Sorin Petru Bușe? Sau, mai bine zis, de ce am interpreta-o altfel? Să ne gândim: Deci ministrul ăsta, tehnocratul lui Cioloș, al și mai tehnocratului Cioloș, se luminează brusc într-o dimineață și-și dă seama că pasajele de pe centura Aradului nu sunt numai o problemă locală, ci una națională. Așa și este, pentru că de blocajele de acolo se lovesc șoferii din întreaga țară, de la transportatori la simpli turiști. Și nu numai ei: Străinii care ne vizitează țara rămân blocați, la propriu și la figurat, desigur, de ceea ce văd și, mai ales, de ceea ce li se întâmplă. Deci, e o problemă internațională. Așa stând lucrurile, așteptăm și vizita unor înalți demnitari de la Bruxelles la fața locului, dar neapărat în această perioadă.

Dacă tot a venit la Arad, ministrul nu s-a oprit numai la pasaje. A anunțat și preluarea Aeroportului Arad la ministerul pe care (încă) îl conduce, reluând și tema fuziunii acestuia cu cel din Timișoara. Asta cu fuziunea, dacă vă amintiți, e mai veche, susținută îndeosebi de reprezentanții PDL (Berceanu, Falcă), semn că ministrul tehnocrat e alterat (în sens pozitiv, desigur) de ideile pedeliștilor. Și, dacă tot ne aflăm într-o perioadă în care politicienii (chiar și cei tehnocrați) sunt slobozi la gură, ministrul a mai „rezolvat” o problemă: Cea a centurii de Sud – Est a Aradului. Toate, bineînțeles, alături de Falcă, Cionca & co. Împreună cu ei, adică.

Așteptăm cu interes sosirea la Arad și a altor agenți electorali tehnocrați în această perioadă. Mai e timp suficient până în 11 decembrie.

Loading...
  1. cu numai o zi inainte a fost un alt agent electoral: dl Tariceanu.

    Raspunde
  2. e trist sa vezi cum oameni care se declarau independenti politic se dau in barci acum cu politicienii. Ciolos a pierdut tot prin alaturarea la PNL

    Raspunde
  3. Tarieanu nu a promis nimic.

    Raspunde
  4. Acuma, că vine un neica-nimeni în Arad nu e mare scofală. Sigur că era mai ieftin să facă un pedelist niște poze și să i le trimită omului dacă ar avea nevoie să vadă situația. Important este ca oamenii, cei care votează să înțeleagă exact ce înseamnă acest tip de vizită. Sper că arădenii vor alege în așa fel încât oameni ca cei din poză să dispară din viața cetății pentru mult timp de acum înainte. La gunoi….

    Raspunde
  5. Stimate domn ! se incadreaza si Calimente in aceasta zona ? in special a ultimelor 2 cuvinte . Va multumesc anticipat pentru raspuns d-nule Florea !

    Raspunde
  6. NU șriu unde se încadrează Calimente. Din punctul meu de vedere, atâta timp cât omul nu se regăsește într-un PNL pedelizat, Calimente este un onest candidat.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.