Hai, pa…

Hai, pa…

De-acum așteptăm Rio. Probabil în lipsa rușilor competiția va fi mult sub ștacheta ultimilor ediții și ne vom bucura de mai multe titluri. În definitiv, cine îi pune să se dopeze? Sau de ce se lasă prinși? E problema lor. Noi, cu ale noastre. Locul 1 nu avea suport, doar de la doi în jos ne puteam orienta. Ne-au dat locuri albanezii câte am dorit, dar la cel de-al 3-lea privim de departe. Acum e timpul comentariilor și cum toți ne pricepem la fotbal și politică tragem la poartă indiferent dacă avem sau nu mingea. Că ne-am calificat, a fost bine, dar sigur această calificare a primit aprecieri mult peste măsura ei. Am jucat cu modestele Europei, așa că performanța este una la firul ierbii. În Franța însă, ochii celor care mai dau bani pe fotbal au densitate mare pe metru pătrat, așa că pe teren trebuie să zburde cei care fac prețuri bune sau care sunt sub contracte de impresariat cu anumiți învârtitori de euro. Domeniul fotbal mai poate face bani, restul s-a cam tocit. Așa au fost concepute echipele, în speranța că unii jucători vor fi remarcați și vânduți precum El Zorab. Doar că, în practică lucrurile funcționează uneori diferit. Iordănescu-cel bătrân, prin fișa postului, s-a ocupat cu selecționarea fotbaliștilor, ceea ce nu l-a împiedicat să genereze și tactici de joc. Sau cum s-or fi numit încâlcelile din cele câteva meciuri. Cert este că nu s-a vrut performanță, ci comerț. Ideea aceea că cine nu joacă nu poate fi adus la națională este una de copil prost, făcut în dauna ploii. A uitat fotbalul Budescu în China iar Sânmărtean și-a atins limita de transfer. Asta a fost condica echipei naționale înainte de cele trei meciuri din CE. Cu restul poate punem de-o mămăligă și scoatem ceva firfirei. N-a ieșit de data asta. Când oameni care n-au habar de fotbal se bagă în seamă iar celor ce știu le găsești bube și îi bagi la mititica pentru a se face cale uscată altora, la ce altceva să ne așteptăm noi, muritorii de rând, decât la bătaie de loc. Că ne-a bătut Albania nu-i nici un necaz, că doar și ei au echipă de fotbal. Problema este ceea ce au jucat selecționații în acest meci. Probabil aceștia vor spune că e treaba lor, ei au calificat echipa și ei își iau partea de rușine. Numai că ei reprezentând România, au și datoria să se comporte conform. Și nu numai ei, ci toți care ies din țară cu un pașaport sau document eliberat de autoritățile române. Nu e treaba lor ce fac acolo. Bine sau rău, ei reprezintă ceva. În cazul acesta treaba este a noastră, a tuturor celor care trăim prin România. Și aici nu mai e problema ocultei mondiale, ci una de performanță sportivă internațională. Că Islanda a bătut ce a prins, e un bun exemplu de urmat. Dacă ne uităm mai atent pe hartă putem vedea că și noi suntem pe o insulă, sau mai precis pe o penisnsulă. Mai bine de trei sferturi din hotarele noastre sunt în apă. Doar Ungaria ne mai leagă de vajnica Europă, în rest grănicerii noștri pot să se apuce de pescuit sau de canotaj. Poate chiar așa am fost tratați de-a lungul milenarei noastre istorii, ca o insulă la marginea civilizației. Cine apuca să treacă Nistrul îl lua de barbă Ștefan sau Mircea sau mai târziu Vlad și acela nu învăța nici zueruck și nici go back. Rămâneau cu buza umflată, și cu ochii roșii de plâns, ne pârau la mămicile lor că i-am bătut și cât vor trăi nu vor mai călca pământurile de după Nistru și Prut. Iar ceilalți, cu plecare din Bosfor își lăsau pentru siguranță ieniceri pe drum pentru a nu se rătăci la întoarcere cât și pentru sămânță. Noi am stat între apele noastre care s-au dovedit singurele noastre prietene de nădejde. Excepție face doar episodul Turtucaia dar și acela s-a produs din zăpăceala unor minți luminate politic în anii Marelui Război. Și acolo politicienii timpului s-au dovedit incapabili să înțeleagă mersul lucrurilor, căci bătălia a fost pierdută, spun cronicile, datorită deciziilor de a nu întări acel punct avansat din sudul Dunării, considerându-se că „băieții se vor descurca cumva”. Ce urmează? Cine mai poate știi, având în vedere cine ne conduce și ce fel de alianțe face… Am dat din nou țara pe mâna nevolnicilor care, cu timpul, se vor pierde în negura uitării în timp ce noi, tot sfătoși, o vom lua probabil pe spinare de la toți. L-am urât din toți rărunchii pe Ceaușescu, dar acesta nu ar fi permis atâtea trădări de țară pe metru pătrat câte s-au înfăptuit de iubitorii de neam din partidele ce nu-și mai dau duhul. Din contră, se pregătesc pentru toamnă să ducă mai departe mizeria. Și, peste încă patru ani ne vom trezi, cu aceleași mari caractere, că ne vor spune cât de bine se poate trăi în UE. Asta, după ce ne vor flutura Schenghen-ul ca pe o victorie de proporții astronomice și, în locul RON-ilor va apărea pe etichete simbolul Euro-ilor, atât de bine conservați de inventatorii lor încât stau ascunși precum leul-valută din tranzacțiile de până în 1989.
Kusturica va avea cel puțin câteva teme pentru filme de succes.
Iar Hanți chiar are mutră de actor. În uniformă.

P.S. Am atins mai multe subiecte doar pentru a înțelege rostul unei vieți trăite așa, în dorul-lelii. Măcar în ceasul la care UE visează fete mari să trezim românii la realitatea de care ne desparte gașca de inoportuni de la palatele din București.

Haide UTA!

Loading...

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.