I-A DISPĂRUT fiul după o petrecere. L-au căutat 2 ani, dar nici urmă de el. Acum, mama sa RISCĂ PUȘCĂRIA!

I-A DISPĂRUT fiul după o petrecere. L-au căutat 2 ani, dar nici urmă de el. Acum, mama sa RISCĂ PUȘCĂRIA!

Drama unei femei din Statele Unite a impresionat o lume întreagă. Femeia, căreia i-a dispărut fiul după o petrecere de Halloween, a apelat la polițiști pentru a-l găsi, însă, după 2 ani de căutări, aceștia sunt deciși s-o dea în judecată pe motiv că „le irosește timpul”.

Shaun Ritchie avea 30 de ani când a dispărut fără urmă, după o petrecere de Halloween. Mama sa Carol Ann Roy a anunțat imediat polițiștii, care au demarat o amplă misiune de salvare. Tânărul nu a fost, însă, găsit niciodată.

La cinci zile după dispariţie, anchetatorii au descoperit câteva haine şi obiecte care ar fi aparţinut tânărului, în zona de unde acesta dispăruse.

În noaptea dispariţiei sale, au fost făcute două apeluri către poliţie: unul în care era solicitat ajutorul, şi un altul în care era anulată solicitarea.

După doi ani de la dispariţie, poliţia a luat o decizie radicală şi vor să o acuze pe mama tânărului că le iroseşte timpul.

Cei care au desfăşurat ancheta susţin că nu au găsit nicio dovadă de crimă sau atac, şi cred că tânărul a vrut, pur şi simplu, să plece de acasă.

Poliţia a acuzat-o pe femeie că a oferit informaţii false, fără probe, după ce a trimis SMS-uri rudelor sale în care anunţa că fiul ei a fost ucis, deşi nu a existat nicio dovadă în acest sens.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.