IMPORTANT! Ce trebuie să facă AGENȚII ECONOMICI până la data de 30 aprilie

IMPORTANT! Ce trebuie să facă AGENȚII ECONOMICI până la data de 30 aprilie

Primăria Municipiului Arad prin Biroul Activitate şi Control Comercial din cadrul Direcţiei Generale Poliţia Locală reaminteşte agenților economici care dețin autorizații de funcționare, autorizații privind desfășurarea activităților de alimentație publică și aviz pentru orarul de funcționare, că termenul de vizare pe anul 2018  este 30 aprilie.

În acest sens,  persoanele fizice autorizate,  precum şi persoanele juridice, care desfăşoară activităţi de alimentaţie publică, activităţi comerciale şi de prestări servicii în structuri proprii şi care se încadrează în prevederile Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 192/2017, privind aprobarea Regulamentului de desfăşurare a activităţilor comerciale și al piețelor în municipiul Arad, mai au la dispoziţie mai puţin de două săptămâni pentru a se prezenta la Serviciul Transport Public Local, Autorizare Activităţi Economice  situat pe B-dul Revoluţiei nr.73 – Palatul Cenad, camera 3. Programul de lucru cu publicul este următorul: Luni-Joi – între orele 08:00-18:00 şi Vineri – între orele 08:00-16:00, telefon: 0257 281850, int.314, fax: 004-0257-284744.

Primăria anunță că, nevizarea autorizațiilor de funcționare, a autorizațiilor privind desfășurarea activităților de alimentație publică și a avizului privind orarul de funcționare, precum şi neafişarea lor la loc vizibil constituie încălcări ale legii şi se sancţionează contravenţional cu amenzi conform prevederile legale.

Foto: arhivă

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.