ÎN PREMIERĂ la Arad: Festivalul Internațional de Film pentru Copii KINOdiseea

ÎN PREMIERĂ la Arad: Festivalul Internațional de Film pentru Copii KINOdiseea

Se apropie cu pași repezi săptămâna dedicată copiilor din Arad. După șapte ediții de succes, KINOdiseea, cel mai iubit festival de film pentru copii din România vine la Arad cu filme premiate la festivalurile internaționale.

În perioada 18-22 aprilie, la Cinema Arta, copiii se vor bucura de o săptămână doar a lor. Ei vor putea urmări cele mai bune proiecții destinate publicului tânăr.

Vor face o plimbare cu balonul din Africa tocmai până la curtea regelui Franței, vor pleca într-o aventură plină de primejdii împreună cu Bamse pentru a o salva pe Bunica, se vor lupta cu vikingii în Irlanda secolului al IX-lea, se vor întîlni cu înțeleptul de pe Muntele Interzis și vor rezolva cele mai complicate cazuri alături de Lăbuș.

Printre filmele prezentate la KINOdiseea Arad se numără: ZARAFA (o producție franceză din 2012, în regia: Rémi Bezançon, Jean-Christophe Lie, (povestea adevărată a primei girafe a Franţei şi a călătoriei sale pline de peripeţii, cu balonul, din Egipt, până la grădina zoologică din Paris), Cei Șapte Corbi (Cehia, Slovacia, 2015, în regia lui Alice Nellis, o poveste desprecuraj, răbdare și puterea cuvintelor, inspirată de basmul Fraților Grimm și BRENDAN ȘI SECRETUL DIN KELLS (Irlanda, Belgia, Franța, 2009, regia: Tomm Moore, Nora Twomey).

Evenimentul va avea loc la Cinema Arta, iar intrarea este gratuită la toate proiecțiile.

Pentru programul complet, accesați www.kinodiseea.ro sau www.cmcarad.ro.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.