INADMISIBIL! Guvernul Ponta a SCOS Aradul de pe HARTA ORAŞELOR REVOLUŢIONARE

INADMISIBIL! Guvernul Ponta a SCOS Aradul de pe HARTA ORAŞELOR REVOLUŢIONARE

Adrian Nițu, vicepreședinte al PNL Arad, a declarat într-o conferință de presă că Ordonanța de Urgență nr. 95/2014, care modifică legea 341/2014, este una din cele mai proaste Ordonanțe date de acest Guvern, în urma acesteia Aradul fiind scos de pe harta orașelor revoluționare.

„Din punctul meu de vedere, această Ordonanță de Urgență este una din cele mai mai prostii scoase de acest Guvern PSD. Ordonanța face ca Aradul să nu mai fie considerat oraș în care să fi existat revoluție. Este o mare tâmpenie! Din această OUG înțelegem că, dacă într-un oraș nu au existat victime până pe 22 decembrie 1989, atunci n-a existat nici Revoluție. Arădenii au ieșit în stradă încă din dimineața zilei de 21 decembrie, fiind al doilea mare oraș, după Timișoara, în care românii au ieșit în stradă să protesteze împotriva regimului ceaușist. Guvernul vine și ne spune că, dacă până pe 22 decembrie la Arad nu a murit nimeni, atunci înseamnă că arădenii nu au fost revoluționari. Nu mai puțin de 19 arădeni și-au pierdut viața, iar alți 38 au fost răniți în urma împușcăturilor ce au avut loc în Arad. Motivul pentru care la Arad nu au existat victime încă de pe 21 decembrie a fost acela că liderii revoluționarilor arădeni au reușit să se înțeleagă cu autoritățile militare”, a declarat vicepreședintele PNL Arad.

Membru al „Asociației 21 Decembrie 1989 Arad”, Adrian Nițu a explicat că niciun prim-ministru sau ministru, din niciun Guvern, nu poate schimba „din pix” evenimentele din decembrie 1989.

„Ceea ce a făcut Guvernul PSD prin această Ordonanță de Urgență este de un absurd ieșit din comun. Ordonanța a fost semnată de către prim-ministrul Victor Ponta, ministrul finanțelor Darius Vâlcov și ministru muncii Rovana Plumb. Eu vă spun că nici un prim-ministru, nici un ministru și nici un Guvern nu poate schimba «din pix» evenimentele din decembrie 1989. Unii oameni au murit atunci, alții au fost răniți, mulțimea a refulat împotriva regimului ceaușist, iar Revoluția a existat, atât la Arad, cât și la nivel de țară. Deși se pare că își dorește acest lucru, Victor Ponta nu va putea schimba niciodată ceea ce s-a întâmplat atunci, iar Aradul va rămâne pentru totdeauna în istorie ca fiind cel de-al doilea mare oraș al României în care oamenii au ieșit în stradă și care a dat tonul Revoluției din Decembrie 1989. Dacă nu s-ar fi ieșit în stradă la Timișoara, apoi la Arad, iar mai apoi în alte orașe ale țării, probabil că nici la București nu s-ar fi ieșit”, a mai declarat Adrian Nițu.

  1. Nu se poate asa ceva la mine.
    Nu am dupa ce sa traieste multe dintre revolutionari.
    Ce o sa se faca la ele fara venit?
    Aceasta nu se inteaba nimeni?
    Am luptat ca sa nu fie o viata greu si acum isi bat joc la noi care cu bratele goale si cu pietul gol la noi am stat in fata tancurilor.

    Raspunde
  2. Nițule esti opocrit fără pereche, esti unul din cei care au tăiat iar acum faci pe prostul ,daca te zboară lyzy mori de foame

    Raspunde
  3. Ipocritul nitu ai tăiat acum te vaiti…

    Raspunde
  4. Cind klica politica corupta fura ce e asa mare lucru sa fure si trecutul istoric al unui Oras ca Arad .

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.