Încă un primar social-democrat cere sprijinul Consiliului Județean Arad: „Mai-marii CJA au promis, în repetate rânduri, faptul că vor ajuta comunităţile locale”

Încă un primar social-democrat cere sprijinul Consiliului Județean Arad: „Mai-marii CJA au promis, în repetate rânduri, faptul că vor ajuta comunităţile locale”

Ioan Vodicean, primarul comunei Săvârşin, afirmă că administraţia pe care o conduce a transmis Consiliului Judeţean Arad o solicitare privind cofinanţarea de care are nevoie pentru mai multe proiecte pe care doreşte să le pună în practică.

CJA alcătuieşte în această perioadă bugetul pentru anul 2018, iar administraţiile din judeţ transmit solicitări privind sumele de care au nevoie pentru cofinanţarea anumitor proiecte locale.

„Administraţia locală din Săvârşin a transmis către Consiliul Judeţean Arad lista proiectelor pentru care avem nevoie de cofinanţare. Vorbim despre un număr de 11 proiecte, care fac referire la modernizarea unor drumuri, străzi, a unităţilor şcolare şi a unor cămine culturale. Concret, am solicitat ca din bugetul judeţului pentru acest an să ne fie alocată suma de aproximativ cinci milioane de lei. Este o sumă care ne-ar ajuta să modernizăm Drumul Comunal 72 Pîrneşti-Săvârşin (drum care leagă două comune: Săvârşin şi Părneşti) să modernizăm străzi în localităţile Săvârşin şi Toc, să construim o grădiniţă şi o magazie de lemne, să mansardăm, modernizăm şi dotăm Liceul Tehnologic din Săvârşin, să modernizăm căminele culturale din Troaş, Căprioara, Hălăliş, Valea Mare şi Toc, să reabilităm Centrul Cultural Multifuncţional şi să modernizăm sediul Consiliului Local Săvârşin. Sunt proiecte necesare comunităţii noastre, proiecte pentru care sperăm să primim sprijin. Noi am atras trei milioane de euro fonduri europene, bani care au venit în judeţul Arad şi consider că şi CJA trebuie să sprijine adminsitraţiile care au proiecte. Acestea sunt destinate comunităţii noastre care vin în sprijinul acesteia, iar cofinanţarea din partea CJA ar reprezenta un lucru normal. De altfel, mai-marii CJA au promis, în repetate rânduri, faptul că vor ajuta comunităţile locale din judeţul Arad, iar acum aşteptăm ca aceste promisiuni să fie îndeplinite”, spune Ioan Vodicean, primarul comunei Săvârşin.

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.