INEDIT/ Spitalul care PERMITE pacienţilor să primească VIZITA ANIMALELOR de companie

INEDIT/ Spitalul care PERMITE pacienţilor să primească VIZITA ANIMALELOR de companie

Animalele de companie pot influența pozitiv starea de sănătate a oamenilor, iar în cazul persoanelor spitalizate ar putea îmbunătăți considerabil starea lor de sănătate. Prezența animăluțelor de companie este reconfortantă, problema este, însă, că prezența acestora în incinta clinicilor nu este autorizată.

De câteva luni, un spital din Ontario (Canada) a dat undă verde patrupedelor să-și viziteze stăpânii, în majoritatea cazurilor fiind vorba despre persoane grav bolnave. Asta după ce Donna Jenkins, una dintre activistele Asociației Zachary’s Paws for Healing, a realizat un proiect în acest sens.

Zachary, nepotul Donnei Jenkins, în vârstă de 25 de ani, i-a inspirat această iniţiativă când el însuși se afla în spital.

„Când Zachary era la spital timp de mai multe săptămâni şi se simţea foarte rău după o grefă a măduvei osoase, m-a implorat să-şi vadă câinele, pe Chase. L-am introdus discret în unitatea de terapie intensivă, iar efectul asupra lui Zachary a fost incredibil”, povestește Donna.

O întâmplare sfâşietoare care a inspirat-o astfel pe Donna.

Datorită inițiativei sale, până acum 15 persoane s-au bucurat de vizita animalelor lor de companie la spitalul Juravinski din Canada.

Pentru a putea pătrunde în incinta unității spitalicești, animalele sunt spălate special. Ele nu pot intra în contact cu nici un alt pacient, iar durata oficială a vizitelor este de o oră.

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.