Informații UTILE pentru consumatorii de energie termică! Ce drepturi și ce obligații ai

Informații UTILE pentru consumatorii de energie termică! Ce drepturi și ce obligații ai

Furnizorii de gaze naturale au obligația de a pune la dispoziția clienților finali, în etapa precontractuală și în etapa contractuală, informații transparente, prezentate într-o manieră clară, completă și lizibilă, privind condițiile comerciale de furnizare a gazelor naturale.

Semnarea unui contract vânzare-cumpărare aferent furnizării gazelor naturale aduce și un set de drepturi și obligații, atât pentru utilizator, cât și pentru furnizor. Iată care sunt drepturile și obligațiile consumatorului de gaze naturale, măsurile de protecție a consumatorilor vulnerabili, precum și modalitatea de a depune o sesizare privind un furnizor de gaze naturale.

Ce drepturi are consumatorul de gaze naturale?

Să își aleagă furnizorul și să accepte o ofertă-tip publicată de către acesta sau să solicite o ofertă privind condițiile comerciale și prețul de furnizare în vederea negocierii directe cu acesta și să încheie cu furnizorul ales contract/contracte de furnizare a gazelor naturale; să își schimbe tipul de contract, prin trecere de la furnizarea gazelor naturale în regim reglementat/de ultimă instanță la furnizarea gazelor naturale în regim concurențial; să i se pună la dispoziție, la încheierea contractului de furnizare a gazelor naturale, datele de contact ale punctului unic de contact al furnizorului și ale punctului de informare regională/locală cel mai apropiat de respectivul loc de consum; să solicite furnizorului întreruperea/limitarea/reluarea furnizării gazelor naturale la locul de consum, respectiv prestarea de către operator a activității de întrerupere/limitare a parametrilor tehnici/reluare a alimentării cu gaze naturale; să solicite furnizorului/operatorului de sistem să ia măsuri pentru remedierea defecțiunilor survenite; să solicite și să primească penalitățile suportate de către furnizor/operatorul de sistem pentru neîndeplinirea obligațiilor; să denunţe unilateral contractul de furnizare a gazelor naturale, cu respectarea condiţiilor/clauzelor contractuale, şi să își schimbe furnizorul, în termen de cel mult 21 de zile calendaristice de la data solicitării; să primească un decont final de lichidare, în termen de maximum 42 de zile calendaristice de la data schimbării furnizorului sau de la data încetării contractului de furnizare a gazelor naturale; să înainteze o plângere furnizorului propriu referitoare la activitatea de furnizare a gazelor naturale desfăşurată de către acesta la locul de consum şi să beneficieze de un standard ridicat de soluţionare a plângerilor.

Ce obligaţii are consumatorul de gaze naturale?

Să achite integral facturile reprezentând contravaloarea serviciilor prestate de către furnizor, şi, după caz, majorările de întârziere, precum şi tariful aferent reconectării şi remedierii defecțiunilor constatate în urma verificărilor/reviziilor tehnice, în termenul și în condițiile prevăzute în contractul încheiat cu acesta; să permită accesul reprezentantului operatorului de sistem în scopul montării/demontării, sigilării, întreținerii, verificării sau citirii indexului echipamentului de măsurare, în situația în care acesta este amplasat pe proprietatea sa; să nu deterioreze echipamentul de măsurare, sigiliile metrologice și ale operatorului de sistem, precum și toate celelalte instalații ale operatorului de sistem amplasate pe proprietatea sa; să sesizeze imediat furnizorul/operatorul de sistem în legătura cu orice defecțiune pe care o constata în funcționarea echipamentului de măsurare și a instalațiilor operatorului sistemului la care este racordat, amplasate pe proprietatea sa; să folosească exclusiv aparate de utilizare care respecta cerințele legislației în vigoare și să efectueze verificarea periodică a acestora, în conformitate cu reglementările în vigoare; să încheie un contract cu un operator economic autorizat de ANRE pentru a efectua, contra cost, verificarea și revizia tehnica periodică a instalației de utilizare, în conformitate cu normele tehnice specifice aprobate de ANRE; operațiunile de verificare tehnică a instalației de utilizare se vor efectua la maximum 2 ani, iar cele de revizie tehnică la maximum 10 ani; să permită accesul reprezentantului operatorului economic autorizat de ANRE pentru a efectua verificarea și revizia tehnică periodică a instalației de utilizare; să notifice furnizorului orice schimbare a datelor sale de identificare prevăzute în contractul de furnizare a gazelor naturale, în termen de 30 de zile calendaristice de la modificare; să constituie în favoarea furnizorului, la solicitarea acestuia, o garanţie financiară pentru o perioadă de consum echivalent de maximum un an, în cazul constatării, conform prevederilor legale în vigoare, a unor acţiuni menite să denatureze în orice fel indicaţiile echipamentelor de măsurare sau să sustragă gaze naturale prin ocolirea echipamentelor de măsurare; să îşi asume responsabilitatea financiară pentru plata dezechilibrelor pe care le generează pe piaţa de gaze naturale, în conformitate cu reglementările aprobate de ANRE.

Prin consumator vulnerabil se înţelege orice consumator casnic, care, din motive de boală, vârstă, sărăcie sau alţi factori, ar trebui să beneficieze de servicii adiţionale. Este important pentru consumatorii vulnerabili ca furnizorul să ofere asistenţă suplimentară. Verifică împreună cu furnizorul tău dacă aparţii grupului de consumatori vulnerabili.

Criteriul de selectare pe baza venitului scăzut se aplică în funcţie de salariul minim pe economie stabilit prin Hotărâre de Guvern. Consumatorii vulnerabili cu datorii trebuie să fie protejaţi de la deconectare de către furnizorii lor, prin reeşalonarea datoriilor.

Servicii acordate de către furnizori consumatorilor vulnerabili

Repoziţionarea contoarelor pentru o citire mai uşoară; sisteme de parolare pentru recunoaşterea reprezentanţilor furnizorului; servicii adiţionale pentru consumatorii cu probleme auditive şi de vedere sau cu alte deficienţe;  precum și protecţia de la deconectare dacă aceştia au datorii prin reeşalonarea datoriilor.

În cazul în care aveți o problemă cu furnizorul de gaze naturale, luați legătura direct sau prin intermediul unei Asociații de Consumatori http://www.infocons.ro/ro/cere-consultanta.html cu reprezentanții furnizorului de gaze naturale. Explicați-le care este problema dumneavoastră şi ce doriți să obtineți de la ei. Dacă răspunsul nu vă mulțumește, contactați ANRE http://www.anre.ro/ro/contact/depunerea-unei-petitii, prezentând și documentele doveditoare. În final, puteţi acționa furnizorul în instanță.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.