INTERVIU/ Adrian Ivanițchi: ,,În ciuda tuturor restricțiilor, folk-ul trăiește și va trăi”

INTERVIU/ Adrian Ivanițchi: ,,În ciuda tuturor restricțiilor, folk-ul trăiește și va trăi”

Suntem la Bulci, pe malul Mureșului, la ediția a-VIII-a a festivalul de folk. Adrian Ivanițchi a venit și în acest an de la Sighișoara, pentru a onora invitația organizatorilor. În apropierea castelului Mocioni, la umbra merilor în rod, pe niște băncuțe care sunt aici parcă din vremea baronului, stăm la o poveste despre festival și despre ce a fost și despre ce va fi în muzica folk.

– Ai fost prezent la prima ediție a festivalului Folk Maris, atunci, în anul 2009. Iată că au trecut ceva ani peste tot și peste toate. Cred că ai fost invitat să participi la toate edițiile, aici la Bulci, cea ce este un lucru extraordinar.
– De-a lungul vieții de muzician nu am avut această șansă, de a fi prezent la prima ediție a unui festival și nu știu și dacă voi fi prezent și la ultima ediție. Treabă miraculoasă, fiindcă mi-am pus întrebarea: de ce tocmai eu să fiu borna permanentă a acestui festival?
La început, credeam că este o întâmplare să fiu invitat la două sau trei ediții. Se pare că prietenii din public care nu mă mai găseau pe nicăieri în zona Aradului, nu mai aveam concerte, m-au regăsit aici, iar după câteva întâmplări la Bulci, și-au asumat repertoriul meu, ba mai mult l-au și îndrăgit fiindcă nu trebuia decât să dau tonul unui cântec iar restul îl făceau ei.
Trebuie să recunosc cu sinceritate că niciodată nu am cântat mai frumos, mai din suflet, în zeci de ani de muzică folk ca și aici, la Bulci. Cred că mai putem cânta împreună încă mulți ani, spre bucuria lor și spre bucuria mea.

– Iată, în 2016, muzicianul ,,Puiu” Ivanițchi are 50 de ani de când este pe scenă. Anii au trecut, dar au rămas în urmă clipe de neuitat, prietenii dragi cu oameni de suflet, concerte și spectacole unde publicul l-a aplaudat și susținut în toate proiectele pe care le-a avut.
– Am început cu muzica rock, când eram elev la Școala Tehnică de Arhitectură și Sistematizarea Orașelor (STACO), în București. Împreună cu Radu Stoica (mai târziu la Mondial) și Călin Ungureanu (ulterior la Carusel, din Arad), am înființat formația Coral, în anul 1966. Atmosfera de la Arhitectură a fost una extraordinară, pe lângă școală era și o scenă senzațională pentru rock a noii generații.
Am trăit în acel areal artistic în care erau Mircea Florian, Nicu Vladimir, Mihai Munteanu (Michone), Anghel Mora (Mihai Diaconescu), la care se adăugau pictori, arhitecții și muzicieni de Conservator.
Am cântat cu formația Coral în 1966 – 1967, apoi cu Sideral într-o lungă serie de spectacole la mare, prin 1967, și cu formația Sfinx în anii 1967 – 1968. Terminând armata în 1969, am dorit din tot sufletul să continui cu muzica rock, am scris muzică și am făcut o trupă la Sighișoara, dar mi-am dat seama că handicapul tehnic nu mă avantaja.
În anul 1971 m-am înscris la al doilea festival al Clubului A, cu formația Tarabostes și cu Dorin Liviu Zaharia. Am fost încântați că am trecut de preselecție, ca mai apoi să fim anunțați că nu putem participa pentru că nu eram studenți.
Am renunțat la rock și am început să scriu cântece pe versurile unor poeți care îmi erau aproape de suflet în acei ani. Ca să îmi îmbunătățesc tehnica din folk, am început să scriu cântece după textele din ziare, pentru a încerca să găsesc diversitatea muzicală. Am compus pe versurile lui Leonid Dimov, Cezar Ivănescu apoi pe versurile celor de la Echinox.

– Cenaclul Flacăra a fost o pată de culoare într-o Românie cenușie, unde tot mai greu puteai să îți exprimi sentimentele și trăirile. Ai fost membru al Cenaclului foarte mulți ani.
– Am intrat în Cenaclul Flacăra în 1974, la sugestia poetului George Stanca. El lucra și la Revista Flacăra. Cenaclul începuse undeva prin toamna anului 1973. Un episod interesant s-a petrecut în toamna lui 1975. Adrian Păunescu a inițiat Festivalul de Toamnă al Cenaclului Flacăra, asta însemnând că în fiecare seară la Teatrul Ion Creangă, un actor și doi cântăreți de muzică folk trebuiau să susțină recitaluri. În seara când am fost desemnat să particip, împreună cu Dan Chebac și cu actorul Gelu Nițu, în spatele scenei a venit Dorin Liviu Zaharia. Acesta mi-a spus: «Tu nu ai nimic cu Păunescu, tu ești altceva, ai altă gândire muzicală, ai o altă filiație poetică. Ce nevoie ai de Păunescu?» I-am răspuns: am nevoie de public și numai aici pot să-l găsesc și să-i cânt cântecele mele. Dacă stau să mă întorc în ani și mă gândesc că aș fi renunțat la Cenaclul Flacăra unde am cântat, cine ar fi putut să asculte cântecele mele, cine ar fi putut să mă cunoască? Aveam poeme frumoase, care trebuiau să fie auzite de lume. De ce să stau într-un cerc închis? Și Dorin Liviu Zaharia a fost la Cenaclu (dar avea o independență care nu putea fi subjugată de Adrian Păunescu).

– Ai fost prieten cu Dorin Liviu Zaharia, Chubby cum îi spuneau prietenii. Dan C. Mihăescu îl descrie printre altele ca fiind ,,poet, compozitor, simfonist, desenator, povestitor, anarhist, patriot”. Dacă vrei să dai timpul înapoi și să povestești câte ceva despre această prietenie.
– A fost inevitabil să mă întâlnesc cu Dorin Liviu Zaharia, care era o figură aparte în peisajul cultural bucureștean din acei ani. Ne-am apropiat, eu privindu-l ca pe un ,,guru”, el fiind convins că pot fi un ,,învățăcel” real al gândurilor și al faptelor lui. Spun asta acum, după 50 de ani. Cu Dorin Liviu Zaharia, prin 1967-1968, am făcut proiecte muzicale de L.P. Se chema ,,Horoscopul domnului Genune”, avea 12 zodii și un cântec final. Titlurile zodiilor erau mascate fără să fie descriptive. De exemplu, pentru zodia Peștelui – ,,Acvariul cu doi peștișori exotici ai micuței Enael”, sau altul: ,,Povestea căpitanului Balanță sau al haiducei Temirice”.

– O întrebare pusă pe de-a dreptul: Muzica folk, încotro?
– Trebuie să recunosc că știu tineri care cântă bine, cea mai mare parte își scriu și versurile, din păcate ei nu au șanse la mass-media. Până la urmă, muzica folk va rămâne o muzică de nișă, dar nișa asta poate să fie mult mai largă decât se vede. Sunt convins că există mai multe festivaluri de folk decât de muzică ușoară sau rock și care festivaluri adună foarte mulți spectatori care doresc să asculte această muzică. În ciuda tuturor restricțiilor, folk-ul trăiește și va trăi, dar mai greu după ce greii din folk vor trece prin vămile văzduhului. O sămânță trebuie să rămână. Există o generație de mijloc de folkiști cum este Dinu Olărașu ori Vasile Mardare.

– La Arad ești întotdeauna binevenit. De-a lungul timpului ai fost prezent în oraș și în județ la festivalurile de folk.
– În Arad am prea mulți prieteni pe care ar trebui să-i amintesc, iar ei sunt prea frumoși ca să îi pot descrie. Rezumând nu există alt oraș (nici Clujul) în care să am mai mulți prieteni adevărați ca aici în Arad, care să înțeleagă adevărul cântecelor mele.

A consemnat Ionel Costin
Bulci, 5 august 2016   

  1. Foarte frumos interviul! Felicitări! Mi-a plăcut cel mai mult prima întrebare.

    Raspunde
  2. Bravo, Puiule!

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.