INTERVIU/ Sergiu Vlad: „Dacă tăcem le facem loc tot acelora ce ne-au mințit și furat în acești ani”

INTERVIU/ Sergiu Vlad: „Dacă tăcem le facem loc tot acelora ce ne-au mințit și furat în acești ani”

Reporter: USR a apărut de ceva vreme pe scena politică, dar mulți arădeni se întreabă cine a format USR în Arad. Au existat multe supoziții. Așadar, cine a format USR în Arad?
Sergiu Vlad: USR a fost creat de oameni care s-au saturat de corupția și de incompetența sistemului politic clădit în 27 de ani. Lucrurile au ajuns jos, jos de tot în politica din țară. Atât de jos încât nu mai poți sta pe margine să privești indiferent la felul în care ești mințit și furat de sistemul creat de PNL și PSD. În USR Arad, suntem oameni obișnuiți care nu au deținut demnități publice. Mulți dintre noi suntem activi de ceva ani în diverse campanii civice. Eu am avut o activitate civică bogată în cadrul organizației Mișcarea Arădeana.

Cine este Sergiu Vlad? Ce te face diferit de candidații sistemului despre care vorbeai?
Sunt născut și crescut în Arad, am absolvit Colegiul Național Moise Nicoară iar apoi am continuat studiile la Timișoara unde am terminat Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității de Vest. Sunt pasionat de sport. Sunt antreprenor, în domeniul industriei alimentare, muncesc de 15 ani în propria firmă ce are 16 angajați. Nu am avut niciodată vreun contract cu statul, nu sunt legat prin niciun fel de relație cu regimul ce guvernează orașul, de mult prea mulți ani, și nu m-am asociat vreodată cu partidele responsabile pentru actuala situație din țară. Ce mă face diferit față de ceilalți este că privesc participarea la viața publică ca pe un serviciu ce îl ai de făcut pentru comunitate. Pentru o perioadă limitată în timp. Politica nu este o oportunitate de carieră, este o misiune publică în care rolul tău este să servești oamenii ce te aleg. Sistemul creat de PSD și PNL este nociv pentru că cei care îl reprezintă persoane ce fac din politică o profesie, un mod de a trăi, singura sursă de venit. Unele personaje sunt în parlament de pe vremea CPUN. Nu știu să trăiască di n altceva, din acest motiv generează corupție și nu se mai dau plecați de pe scaune.

Mesajul tău este direct și critic. Nu a progresat România în niciun fel în acești 27 de ani?
Prietenii spun despre mine că sunt intransigent și radical uneori. Dar cred că tocmai din acest motiv am ales să mă alătur USR. Îl urmăresc pe Nicușor Dan de ceva ani și ce cred că aduce diferit în politică este consecvența și fermitatea cu care își susține principiile. Nu face rabat cu valorile în care crede. Contrar a ceea ce au făcut politicienii români în acești 27 de ani. Dacă privești la ce s-a întâmplat în toată această perioadă vei observa că toți, absolut toți, s-au aliat între ei, nu există formulă politică ce nu a guvernat țara: FSN, PSD, PNL, PSD+PNL (USL), PSD +UDMR, PNL + UDMR, etc E același sistem de fapt. Dacă ne raportăm la cum trăiam în 1989, sigur că a progresat România. Lent dar a progresat. Dar dacă ne uităm la Polonia, spre exemplu, distanța e mare, mult prea mare. Te uiți la cum a reformat Polonia sistemul educațional, sănătatea, agricultura și înțelegi cât de prost s-au făcut aceste reforme la noi. Aceasta deoarece sistemul creat de Ion Iliescu după 1989 era format din foști comuniști și urmărea să mențină vechile structuri ale PCR la putere. Din această cauză progresul a fost lent și deseori viciat de acești politicieni. Aderarea la UE le-a mai încurcat planurile dar s-au metamorfozat rapid, uită-te ce ușor își schimbă denumirea, formează alianțe ba chiar trec de la o doctrină la alta peste noapte. Ne uităm la spitalele, școlile și drumurile noastre și vedem cum acest sistem a întârziat, blocat chiar progresul României.

A schimbat ceva USR până acum în România?
Da, USR a schimbat ceva deja, mulți dintre noi am participat activ la protestele Roșia Montană, Colectiv și aici la Arad la protestul pentru salvarea parcului Eminescu. La aceste proteste s-a coagulat o masă de oameni ce văd România altfel. USR este formată din acești oameni și ne adresăm celor ce sunt sătui de jumătățile de măsură și incompetența celor ce au condus România. La Arad, apogeul incompetenței este simbolizat de noroiul în care s-a tăvălit UTA la ultimul meci cu Poli. Ce s-a întâmplat acolo exprimă cel mai bine felul în care se face politică în Arad și în România. Istoria clubului nostru și a orașului au fost tăvălite prin noroi. Ce s-a întâmplat pe Motorul nu mai are legătură nici măcar cu incompetența ci cu lipsa de respect și bun simț. Toți cei responsabili cunoșteau situația de acolo, ne-am mai făcut odată de râs la toate televiziunile și nimic, nu au acționat în niciun fel. Așa se întâmplă cu spitalele noastre, cu școlile în care învață tinerii și cu drumurile pe care circulăm.

Ce va schimba USR în România?
Vom schimba felul în care se face politică. Fiecare dintre noi știm ce e munca, ce înseamnă să îți construiești o carieră, ce înseamnă să plătești taxe, să lupți cu birocrația. Am fost responsabili față de cei alături de care trăim, față de cei împreună cu care lucrăm vom fi responsabili și în politică. Eu îmi doresc să reformăm radical atât discursul public cât și sistemul politic. Cred că în reformarea administrației prin reducerea numărului instituțiilor centralizate ale statului, transparența actului administrativ, introducerea sistemului de e-guvernare și mai ales cred în descentralizarea guvernării. Este necesar să consolidăm democrația și să spargem acele reguli ce au menținut sistemul PSD/PNL la putere. Militez pentru reintroducerea sistemului de alegeri a primarilor în două tururi de scrutin și pentru transparența totală a instituțiilor publice.
Rolul nostru este să îi convingem pe acei români ce doresc o țară normală, decență și responsabilitate de la cei pe care îi trimit în Parlament. Și eu la fel ca mulți dintre voi am stat departe de politică în acești ani, știu că mulți sunteți dezamăgiți sau nu mai aveți speranțe, dacă tăcem le facem loc tot acelora ce ne-au mințit și furat în acești ani.

  1. Cine a format USR ??? Raspunsul este unul mai complex… cu toate ca nu pare la prima vedere. Niste baieti tineri cu idei frumoase, populiste si usor de inteles. Dar aparentele inseala. Varful USR este finantat si spijinit de un grup de interese din afara tarii, telul lor este de a pune stapanire tot mai mare pe Romania prin intermediul unui partid care are sanse destul de mari de a intra la guvernare. Este suficient sa analizati conducerea USR la nivel national. Cu asta am zis totul :.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.