Investiţii de aproximativ 900 milioane de euro în agricultură, prin PNDR! Cum pot PROFITA agricultorii arădeni

Investiţii de aproximativ 900 milioane de euro în agricultură, prin PNDR! Cum pot PROFITA agricultorii arădeni

Prin nou Program Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), fermierii au la dispoziţie, în următorii şapte ani, aproape 900 de milioane de euro din fonduri europene şi naţionale pentru investiţii în ferme, informează deputatul Dorel Căprar.
Vor fi prioritare proiectele care integrează investiţiile în fermă cu procesarea producţiei proprii. În aceste cazuri, finanţarea poate ajunge şi până la 90%. Proiectele se vor depune continuu de-a lungul unui an iar selecţia se va face pe criterii de performanţă.

„În finanţarea proiectului, se va merge pe calitate şi performanţă, indiferent de ordinea cronologică a depunerii dosarelor. Sper că agricultorii arădeni vor folosi acest instrument pentru a-şi dezvolta afacerile sau pentru a porni noi investiţii. Consider că prin acest mecanism de finanţare, România va putea să îşi valorifice mult mai bine uriaşul potenţial agricol. Cred că agricultura poate fi în următorii ani unul dintre motoarele creşterii economice şi un generator de noi locuri de muncă”, a spus deputatul Dorel Căprar, preşedintele Organizaţiei Judeţene PSD Arad.
Dorel Caprar
„Pe noul PNDR, documentaţia iniţială care va fi depusă de beneficiar va fi mult simplificată, iar acesta va avea la dispoziţie, după notificare, un termen de 6 sau 8 luni de zile pentru prezentarea proiectului tehnic şi a avizelor necesare în vederea contractării. Beneficiarul va depune studiul de fezabilitate sau memoriul justificativ împreună cu formularul de cerere de finanţare, certificatul de urbanism şi documentele care să ateste proprietatea, în timp ce avizele sau anumite acorduri vor fi solicitate în etapa de contractare. Am vrut ca omul să nu cheltuiască bani pe aceste lucruri decât dacă ştie că proiectul va fi selectat, însă el trebuie să facă o analiză prealabilă legată de avizele de care are nevoie pentru a nu exista riscul să nu le primească şi să nu poată contracta proiectul. Este atribuţia lui să se asigure înainte că nu va avea probleme să obţină aceste avize. După depunerea proiectului cu documentaţia sumară se trece la evaluarea proiectului. După ce intră în sistem, beneficiarul va primi un avans de 50%, însă la contractare va aduce un contract ferm de credit sau un extras de cont care să ateste că are cofinanţarea asigurată. În actele normative care vor fi emise pe plan naţional se va specifica termenul clar până când beneficiarul va trebui să depună prima cerere de plată, în caz contrar, dacă nu va fi respectat, proiectul va fi reziliat automat”, a mai precizat deputatul arădean.

De remarcat, că noul PNDR 2014 – 2020 are alocată o sumă totală de 9,363 de miliarde de euro, din care 8,015 de miliarde de euro reprezintă fondurile europene atribuite României, iar 1,347 de miliarde de euro contribuţia naţională. Măsura privind investiţiile în ferme are alocată o sumă totală pentru perioada de programare de 7 ani de 892,32 de milioane de euro, inclusiv contribuţia naţională de 134,35 de milioane de euro.

  1. aoleoo mi-a intrat Caprar in ochi cand am deschis stirea. de parca banii sunt de la el de acasa!

    Raspunde
  2. nu da de la el, dar in loc sa critice guvernul el explica oamenilor ce trebuie sa faca ca sa obtina finantare … pe cei de la pdl in afara de „jos guvernul” nu i-am auzit sa faca ceva pt arad si aradeni ..

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.