Investiţii de milioane de lei, în drumurile din comuna Beliu

Investiţii de milioane de lei, în drumurile din comuna Beliu

Comuna Beliu a reuşit în acest an să atragă sume importante pentru asfaltarea şi modernizarea străzilor, dar şi a drumurilor comunale ce fac legătura cu centrul de comună. Consiliul Judeţean Arad a avut o contribuţie importantă la aceste realizări. „Îmi doresc ca judeţul Arad să fie la nivelul normelor europene, să fim o zonă dezvoltată a României. Iar din 2015 putem să vorbim de o dezvoltare uniformă în infrastructura rutieră. Mă bucură faptul că la Beliu avem un primar preocupat de accesarea de fonduri, atât judeţene, cât şi naţionale sau europene. Prin aceste investiţii creşte implicit nivelul de trai, pentru că drumuri bune înseamnă investitori, înseamnă locuri de muncă, înseamnă dezvoltare”, a declarat Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.

Pavel Ţica, primarul comunei, subliniază că aportul Consiliului Judeţean înseamnă că toate străzile din Beliu, centrul de comună, cât şi din Tăgădău, sat aparţinător şi „lipit” de Beliu, au toate străzile asfaltate. „Am asfaltat doi kilometri şi jumătate de străzi, din fonduri primite de la Consiliul Judeţean. Astfel, Beliu arată ca o comună europeană”, a declarat Pavel Ţica.

La Beliu au fost reabilitate mai multe străzi interioare pe 2,5 kilometri, cu o valoare de 500.000 de lei, fondurile pentru lucrări provenind de la Consiliul Judeţean Arad.

De asemenea, a fost modernizat drumul comunal DC 9, între Tăgădău şi Beneşti, cu o lungime de 1,5 kilometri, în valoare de 500.000 de lei, tot din fonduri ale Consiliului Judeţean Arad.

În plus, prin PNDL (Programul Naţional de Dezvoltare Locală), comuna Beliu a accesat 2,1 milioane de lei pentru continuarea modernizării DC 9, pe un tronson de 3 kilometri, pe traseul Beneşti-Bochia-Secaci, obiectiv de asemenea inaugurat.

Ca o investiţie viitoare, comuna Beliu a accesat un alt proiect, tot prin PNDL, în valoare de 6 milioane de lei, prin care va fi continuată modernizarea DC 9, până la Mărăuş, pe o distanţă de 4,5 kilometri.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.