Ioan Crișan și Flavius Misarăș spun că au ales PDL pentru că aici primează interesul cetățenilor

Ioan Crișan și Flavius Misarăș spun că au ales PDL pentru că aici primează interesul cetățenilor

Primarul comunei Vladimirescu, Ioan Crișan, și viceprimarul comunei Șeitin, Flavius Misarăș, au declarat, la unison, că au ales să părăsească PSD, respectiv PC, în favoarea PDL pentru că democrat-liberalii au demonstrat că fac performanță și că în rândul acestora interesele cetățenilor primează intereselor partidului.

„Am ales să părăsesc PSD și să vin în PDL pentru că fostul meu partid nu m-a ajutat deloc. Deși am fost la Guvernare, aceștia au făcut tot posibilul ca Vladimirescu, comuna al cărui primar sunt, să nu primescă nici un ban de la Guvern. Cei din PSD au încercat în mai multe rânduri să-mi bage bețe în roate, prin diferite metode, inclusiv prin intermediul Prefecturii, revocând mai multe Hotărâri ale Consiliului Local. Se pare că cei din PSD Arad și-au dorit un primar care să fie subordonat altor interese decât cele ale cetățenilor, iar eu nu pot să neglijez interesele cetățenilor care m-au ales. Am ales să vin la PDL pentru că, cel puțin în județul Arad, acest partid a dovedit că este performant și că cei de aici se zbat, la fel ca și mine, pentru interesele cetățenilor. Un alt lucru care m-a atras spre PDL și, totodată, spre ACL, a fost candiadatul acestei construcții pentru alegerile prezidențiale. Îl apreciez foarte mult pe domnul Klaus Iohannis și apreciez ceea ce a făcut acesta pentru Sibiu. De aceea, eu, și cred că și cetățenii comunei Vladimirescu, care au apreciat întotdeauna rigurizitatea germană, îl vom susține pe domnul Iohannis pentru Cotroceni”, a declarat primarul comunei Vladimirescu, Ioan Crișan, adăugând că este foarte mulțumit de modul în care a fost primit de cei din PDL și că speră că, împreună cu noii săi colegi, vor reprezenta mai bine interesele cetățenilor comunei și ale județului Arad.

„Am ales să vin în PDL, deși s-ar putea spune că am ales <opoziția> în detrimentul <puterii>, pentru că acesta a fost partidul care m-a susținut și care a avut încredere în mine, chiar dacă am fost consilier al PC. Încă de la bun început am avut o colaborare foarte bună cu domnul primar Mircea Totorean și amândoi am înțeles că dezvoltarea comunei și binele oamenilor sunt mai importante decât culoarea politică. Spun că am fost susținut de către PDL pentru că, datorită consilierilor care acum îmi sunt colegi de partid, am fost ales în funcția de viceprimar, colaborând, totodată, foarte bine și cu ceilalți colegi consilieri ai PNL. Am ales PDL pentru că acești oameni fac treabă și cred că a fost un pas firesc pe care trebuia să-l fac.”, a declarat viceprimarul comunei Șeitin, Flavius Misarăș, mulțumit, la rândul său, de cum a fost primit în rândul democrat-liberalilor.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.