Ioan Cristina: „Infrastructura României este la pământ! Cerem demisia ministrului Transporturilor!”

Ioan Cristina: „Infrastructura României este la pământ! Cerem demisia ministrului Transporturilor!”

Senatorul PNL Ioan Cristina este de părere că „trebuie sancționate drastic derapajele majore ale PSD în ceea ce privește infrastructura din România”. Acesta cere demisia ministrului Transporturilor.

„În acest moment marile proiecte de infrastructură rutieră sunt în aer, iar Compania Națională de Transport Aerian Tarom este la pământ. Cea mai răsunătoare rectificare negativă din istoria ultimilor ani este în acest moment la transporturi. PNL a făcut o evaluare a celor nouă luni de guvernare PSD. Și surpriză! Am constatat un mare zero în dreptul realizărilor din programul de guvernare al PSD.  După ce la începutul mandatului  guvernului PSD, prin legea bugetului se aloca cu peste 60% mai mulți bani către acest minister, dar iată că la rectificarea negativă vedem că se taie 6,4 miliarde de euro de la transporturi dintre care 5,5 miliarde fonduri europene”, afirmă senatorul PNL.

„Prin această rectificare guvernul PSD, practic, condamnă la sărăcie comunități întregi din Romania. Au fost reziliate contracte de execuție pe anumite tronsoane de autostradă. Suntem țăra codașă din Europa la capitolul km de autostradă realizați și cu toate acestea PSD taie investiții și reziliază contracte, care odată demarate ar fi putut grăbi finalizare rețelei de autostrăzi, atât de necesară pentru economia României. La CFR lucrurile stau deplorabil și scot la iveală ce înseamnă cu adevărat performanța guvernării PSD. În ceea ce privește Taromul situația este una cât se poate de gravă. În acest moment planează mari suspiciuni cu privire la modul în care au fost achiziționate cele două nave. Momentan singura soluție care mai poate aplana gravitatea situațiilor create de către incompetența guvernului PSD este demisia ministrului Transporturilor și numirea unui profesionist care alături de o echipă de experți să poată redresa lucrurile”, precizează senatorul PNL, Ioan Cristina (foto).

  1. Cat poti fi de prost nelutule? Mai bine ramaneai prin birturi ….atunci erai mai cinstit….

    Raspunde
  2. PSD a condamnat poporul la saracie si mizerie.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.