Ioan Pintean, candidatul PNL la primăria Șepreuș

Ioan Pintean, candidatul PNL la primăria Șepreuș

Actual viceprimar al comunei Șepreuș, Ioan Pintean a fost prezentat joi, de către liberali, drept candidat al PNL la funcția de primar al comunei Șepreuș. Pintean a prezentat în cadrul conferinței de presă câteva din realizările echipei din care face parte, dar și câteva proiecte pentru viitor.

„Dacă mă întrebați de ce îmi doresc să candidez la funcția de primar al comunei Șepreuș, vă spun că din cauza faptului că cetățenii și colegii mă încurajează și mă împing de la spate spre această candidatură. Totodată, cred că cele patru mandate de consilier local și cei 7 ani în care am fost viceprimar al comunei constituie o experiență demnă de luat în considerare pentru susținerea acestei candidaturi”, spune Ioan Pintean, făcând, în același timp o scurtă prezentare a câtorva proiecte realizate, împreună cu actualul primar și cu echipa de consilieri, în comuna Șepreuș: „Împreună cu echipa formată împreună cu domnul primar Incicău și cu ceilalți consilieri, am reușit să ducem la bun sfârșit câteva proiecte importante în comuna Șepreuș. Reabilitarea Școlii Gimnaziale Mihai Veliciu, reabilitarea sensului giratoriu din localitate, reabilitarea clăridii primăriei (intrior-exterior), reabilitarea căminului cultural și a sălii de evenimente, reparațiile efectuate la grădinița din localitate sau prinderea a două proiecte prin Grupul de Acțiune Locală (GAL), constând în achiziționarea unui buldoexcavator nou, a unui tractor echipat pentru deszăpeziri, dar și a unui tractor mic, destinat întreținerii gazonului, inclusiv a gazonului terenului de fotbal. Acestea sunt câteva dintre proiectele importante realizate de echipa noastră în comuna Șepreuș. Totodată, începând din anul 2008, împreună cu domnul primar, am reușit să punem bazele unei tradiții în sărbătorirea Zilelor Comunei Șepreuș”.

În același timp, Ioan Pintean a prezentat și câteva din obiectivele pe care și le propune spre realizare împreună cu echipa PNL.

„În acest moment, există în derulare un proiect de modernizare a străzilor din comuna Șepreuș, adică asfaltarea a 12 km de străzi. Lucrările au început anul trecut și ne dorim finalizarea acestora într-un timp cât mai scurt. Totodată, ne dorim finalizarea drumului DC 133 Șepreuș-Apateu. Ne propunem repararea acoperișului Școlii Gimnaziale Mihai Veliciu, un proiect pentru care au fost deja aprobată, de către Consiliul Local, suma de 200.000 lei. Ne propunem și reabilitarea școlii gimnaziale și grădiniței nr. 182. Reabilitarea bazei sportive, în special a vestiarelor, reprezintă un obiectiv pentru noi, echipa de fotbal fiind clasată pe locul 1 în liga a 5-a, cu șanse reale de promovare. Ne dorim și amenajarea unor parcări pavate în cadrul Centrului Civic din Șepreuș. Ne-am propus și construirea unei capele în cimitirul din localitate”, a mai declarat viceprimarul comunei Șepreuș, Ioan Pintean.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.