Mai multe articole din rubrica "" ↑

Iohannis cel oblic

Iohannis cel oblic

O vorba de duh romaneasca, ce circula in Germania: „Frumoasa tara, da-s prea multi nemti!”. Romanilor le-ar place sa fie si Romania ca Germania, la curatenie, performanta si bani. Insa, fara nemtii astia „prea multi”, probabil ca nici tara lor nu ar fi cum e azi. Ne place sa castigam bani in Germania, dar ii dispretuim, in sinea noastra, pe nemti: ca nu sunt asa vioi, asa vorbareti, asa smecheri si distractivi. Ca sunt asa fixisti cand e vorba de reguli si ca au incredere in oameni, pana la proba contrarie, ca sunt obositor de rationali si de pedanti la amanunte si cifre.
Acum, suntem in fata optiunii de a vota ca presedinte al Romaniei un neamt si parca ceva „nu pusca”, chiar si la simpatizantii lui. Nici macar neamt pe de-a-ntregul nu e sasul Iohannis, caci un sas nascut si trait in Romania e doar pe jumatate neamt.

Cred ca problema cu empatia e in parte a romanilor, in parte a lui. Romanii nu-i inteleg in totalitate stilul, modul sau de gandire si exprimarea mai lenta, mai cugetata, mai lipsita de intonatii. In Ardeal, stilul asta, mai putin emfatic, e obisnuit. La Bucuresti insa, concurenta verbala cu oltenii si cu „miticii”, ardelenii o pierd in mod programat. Iohannis nu-si poate schimba nici ritmul gandirii, nici cel al vorbirii, si nici sa zica „a facut”, in loc de „o facut” nu merge tot timpul si nici de azi pe maine.
Insa exprimarea cu o usoara fonetica dialectala n-a scos pana acum din cursa nici un candidat la vreun rang. Comisarul european Gunther Oettinger sau premierul „statului in stat” Bavaria, Horst Seehofer, sunt doar doau exemple de politicieni de varf germani, care isi rostesc cu mandrie discursurile, in dialectul lor regional.
Ne pasa ca cineva nu toarna vorbe cu nemiluita, intr-o limba literara, insa lipsita de fond? N-ar trebui sa pese, caci treaba in stat se face prin fapte si nu cu vorbe. E tot atat de adevarat ca, dupa cum si istoria ne-o demonstreaza cu varf si indesat, in politica de varf e bine sa fii orator. Cu talentul lor de oratori, cultivat si dus chiar la extrem, au ajuns insa destui politicieni ai lumii sa se impuna ca dictatori.

Cred ca nimanui din lumea aceasta moderna nu-i mai trebuie un Hitler atat de persuasiv, atat de „nationalist-fascinant” in vorbele sustinute de o gestica ce a facut istorie. O macabra istorie. Parolele si gesticulatia lui de scena, care la un moment dat au pus in priza milioane de oameni, sunt interzise acum.
E bine sa stii, ca virtual presedinte, sa te apropii de oameni si de dorintele lor, vorbind pe graiul lor. E bine nu te distantezi de ei printr-un pragmatism rece, caci electoratul alege din inima, din frustrare sau din stomac. Asa simpla e treaba, daca lasam la o parte mecanismele electorale de partid, in care inregimentatii si interesatii voteaza la ordin, si nu altfel.
L-am vazut pe Klaus Werner Iohannis, in confruntarea cu Victor Viorel Ponta de marti, de la Realitatea TV. Omul s-a tinut tare si a replicat pe alocuri rigid. S-a cramponat de ceas si minutele egal alocate, ca de un taram sigur al neamtului, care gandeste in general programat. E rau sau e bine? In multe comentarii din presa, am vazut ca aceasta rigoare i-a fost luata ca un semn de slabiciune sau teama. Corect gandind, de aceasta problema trebuia sa se ocupe postul mass-media, in primul rand prin moderatorul duelului electoral televizat.
Prin comparatie, in confruntarea electorala de la TV-ul german din toamna anului trecut, pentru alegeri legislative si cu miza de cancelar, Angela Merkel si Peer Steinbruck, contracandidatul ei, n-au avut niciun moment aceasta grija, caci „egalitatea de sanse” in vorbire era asigurata din start si pe cronometru. Insa de la televiziunea de stat germana nici nu te poti astepta la altceva.

Apropo de televiziune de stat. Mi se pare de neconceput ca telespectatorului roman platitor de taxe la TVR, ca si TVR-ului insusi, sa nu i se ofere aceasta sansa, de a gazdui confruntarea dintre Iohannis si Ponta. E un semn, in opinia mea, ca aceasta televiziune, prin jocuri de putere dambovitene, este vaduvita de rolul sau de arbitru mass-media corect si impartial. Cand cinci televiziuni private de stiri se bat pe audienta si chiar premierul Romaniei le propune ca ring al meciului de box dintre el si contracandidatul lui la prezidentiale, e un semn ca „ceva-i putred” pe sticla, in Romania. In Germania nu s-a pus niciodata problema ca televiziunile de stat sa nu gazduiasca astfel de confruntari politice de „nivel 0”.
Dar sa revin la modul in care Iohannis nu s-a facut inteles cum ar trebui, la duelul TV. In general, pe ultima suta de metri a unei campanii electorale, nu doar in Romania – iar acum suntem pe finish -, tensiunea ajunge la maximum, staff-urile electorale recurg la toate mijloacele posibile de profilare a candidatului lor si de discreditare a adversarului. Ponta a venit cu familia si „cu escorta”, Iohannis s-a prezentat singur. Ponta a venit cu foi si cu cifre, Iohannis cu argumente, uneori prea scurte, in contra lor.

E o situatie rar intalnita in cadrul alegerilor democratice prezidentiale din Europa, cand un premier in functie candideaza la presedintie. E o situatie care premierului ii ofera un atu de start, prin pozitia de insider al „treburilor inalte” care trebuie gestionate in stat. Prin urmare, Ponta a luat startul ca la Formula 1, de pe o pozitie mai avantajoasa, iar Iohannis a pornit cu frana de mana trasa, parasutat dintr-un post de primar de oras. Atu-ul premierului Ponta in cursa pentru Cotroceni mai inseamna si faptul ca isi poate face campanie electorala cvasi pe gratis, caci poate da si promite bani, ca prim-decident al executivului. Vorbim de bani publici.

Desi restituirile pentru procese pierdute de stat, sau investitiile in masini pentru politie, sau chiar majorarea din timp a salariului minim pe economie, sau o bucata scadere de TVA si scaderea CAS-ului – pentru a nu mentiona decat cateva dintre inlesnirile acordate de actualul guvern predominant rosu-, sunt permanent justificate de premierul Ponta ca nefiind conjuncturale, e greu de crezut ca intr-adevar este asa. Cu parghiile executivului si ale banului public in mana, partidul care te sprijina, parlamentarii fideli si electoratul dependent sunt mult mai usor de convins.

Pe Iohannis nu il recomanda charisma, in turul doi. Iohannis e o optiune de „altfel” de presedinte, pe care o parte din electorat nu stie daca-l vrea, tocmai fiindca e altfel, decat prototipul cu care s-a obisnuit. Johannis e sas, fara copii, ardelean, luteran, cam scump la vorba si promitator de lucruri bine facute, „pe ceas”. Cum sa inghiti atata diferenta, atata „diversitate”, atata deviatie de la stereotipia de gandire romaneasca? E greu si e nelinistitor, pentru unii. Nu insa si pentru romanii plecati din tara, pe care se pare ca „oblicul” Iohannis i-a convins, chiar fara vorbe multe, inca din turul intai.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.