Ion Stan: „Ne îndreptăm spre statutul de cea mai coruptă ţară din Europa”

Ion Stan: „Ne îndreptăm spre statutul de cea mai coruptă ţară din Europa”

Ion Stan, vicepreşedinte al Partidului Noua Republică şi preşedinte al filialei arădene, susţine că România se îndreaptă spre „statutul de cea mai coruptă ţară din Europa”.

Pe baza rapoartelor Curţii de Conturi şi ale DNA, Ion Stan a prezentat un clasament al infracţiunilor săvârşite de reprezentanţii clasei politice din România, producători de prejudicii la bugetul statului.

„Pe lângă topul Forbes al celor mai avuţi oameni, politicienii români intră şi în alt clasament. Astfel, conform raportului DNA pe anul 2014, avem un total de 1780 de condamnări. Se remarcă abuzul în serviciu, cu aproape 500 de cazuri, în care politicienii de vârf dau ordine ilegale şi cei mici le execută. Locul doi vizează mediul de afaceri combinat cu contractele cu statul, evaziunea la fondurile europene. Nu întâmplător, pe locul trei sunt cei care care supraevaluează lucrările. Luarea de mită este pe undeva pe la mijloc, iar pe ultimul loc e traficul de influenţă, unde cei cu interese comune au cele mai mari şanse să scape de pedeapsă”, spune Ion Stan.

Conform raporturilor, mai arată Stan, din controalele efectuate la 2333 de entităţi economice s-a constatatat că peste 6 miliarde de euro „s-au evaporat” în 2013. „În 2014, cei controlaţi au fost în număr mai mare – 2501, dar încă nu ştim cât este prejudiciul. După datele din 2013, nu putem decât să estimăm că acesta este în creştere. De ce? Pentru că cifrele vorbesc. Ştim că deficitul de pensii din România este de peste 3 miliarde de euro pe an. Plus furtul şi evaziunea fiscală, împreună, sunt peste 15 miliarde euro. Oare de aceea trebuie să ne împrumutăm de la organismele finaciare internaţionale, să lasăm copiilor noştri o ţară într-o eră sclavagistă modernă?”, întreabă, retoric, Ion Stan.

Concluzia sa este că, dacă se menţine trend-ul, România se îndreaptă spre „statutul de cea mai coruptă ţară din Europa”. Asta dacă nu se iau măsuri urgente. Iar una dintre ele ar fi creşterea capacităţilor operative şi financiare ale DNA, pentru „a putea a da piept cu infractorii de talie mare, îmbogăţiţii din jefuirea ţării, nu cu găinarii şi cu cei care fură cireşe”.

„Vedem că Unităţile Administrative Teritorialele (UAT) din România sunt decimate constant de DNA şi doar cîteva au «scăpat». Partidul Noua Republică speră că instituţiile abilitate, inclusiv DNA, vor da dovadă de voinţă în pedepsirea tuturor celor din actuala clasă politică vinovaţi de devalizarea bugetului României”, a încheiat Ion Stan.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.