Ionel Ciupe, candidatul ALDE la Primăria Arad: Modernizarea Ştrandului Neptun este o urgenţă

Ionel Ciupe, candidatul ALDE la Primăria Arad: Modernizarea Ştrandului Neptun este o urgenţă

Bunăstarea noastră depinde de cât suntem de gospodari la noi în ogradă.

Omul care sfinţeşte locul are roade în grădină, are poame în pomii fructiferi, are cămara de iarnă plină şi se gândeşte mai mult la viitor decât la ziua de mâine.

Îmi doresc ca aşa o viaţă să aibă fiecare arădean.

Pentru asta e nevoie în Arad de un primar gospodar, un om obişnuit cu munca şi care ştie cum să gospodărească resursele pe care le are pentru ca ele să fie puse în beneficiul unei comunităţi.

Pentru a genera venituri pe termen lung, pentru a stimula dezvoltarea şi îmbunătăţirea anumitor servicii din oraş consider că trebuie să ne îndreptăm privirea spre cea mai valoroasă resursă locală pe care o avem: Ştrandul Neptun. Este cel mai mare ştrand din Europa Centrală şi de Est situat pe malul unei ape curgătoare şi a fost, în trecut, locul în care veneau turişti din toată ţara ca să se bucure de această frumoasă oază de relaxare.

Acum, românii, dar şi noi arădenii mergem mai mult în ţara vecină ca să ne bucurăm de ştranduri şi de baze de tratament balneoclimaterice. Nu s-a făcut aproape nimic de ani de zile pe acest ştrand pentru a-l dezvolta şi pentru a-l transforma într-un loc atractiv pentru persoane de toate vârstele.

Putem dezvolta pe Ştrandul Neptun cel mai mare Aquaparc din ţară, baze de tratament, baze sportive, zone comerciale și de divertisment. Tinerii ar putea găsi aici alternative de distracţie și de petrecere a timpului liber pe tot parcursul anului.

Acest proiect va fi prioritatea mea imediat ce voi prelua obligaţia de a administra corespunzător resursele Aradului.

Vă propun ca în această locaţie să dezvoltăm restaurante, cluburi şi baruri cu specific cât mai diferit şi cât mai atractiv, iar publicul să aibă acces aici fără să plătească nicio taxă.

Consider îndreptăţite taxele modice pentru acces în zona bazinelor deoarece întreţinerea corespunzătoare presupune costuri pe care le putem suporta cât mai puţin din bugetul local. Dar consider nejustificate taxele pentru acces în zona comercială pentru că este aceea care de fapt aduce venituri la bugetul local, crează locuri de muncă, competitivitate în serviciile oferite şi, mai ales, ne oferă tuturor posibilitatea de a petrece timp plăcut cu familia şi prietenii într-unul dintre cele mai frumoase locuri din Arad.

Acest proiect poate beneficia de fonduri guvernamentale şi de fonduri europene nerambursabile, deci nu vom cheltui sume mari din bugetul local.

Programul meu de candidat înseamnă în primul rând cheltuirea cu eficienţă şi mare atenţie a bugetului local pentru a putea scădea taxele şi impozitele care acum sunt maximale, pentru a putea face investiţii în reţeaua de termoficare ca să putem scădea preţul gigacaloriei, pentru a construi o uzină de apă care să ducă la scăderea preţului apei potabile.

De asemenea, doresc să punem banii la vedere, pentru ca fiecare dintre dumneavoastră să ştie cum se cheltuie bugetul local. În acest sens, voi organiza dezbateri publice şi consultări la care vă voi invita şi vă voi încuraja să participaţi.

Stăpânirea Aradului trebuie să se oprească pentru că avem nevoie să simţim că în oraş se face administraţie, nu dominaţie.

Stimaţi arădeni, vă invit la vot în 5 iunie. Iar până atunci vă invit să vă gândiţi la cum putem avea schimbarea pe care ne-o dorim în ultimii ani.

Al dumneavoastră,
Ionel Ciupe

 

 

Comandat de ALDE Arad, cod AEP: 21160080

  1. Bai cate MINCIUNI….. CRED CA AR MERITA O AMENDA, PENTRU CATE A PROMIS NU S-A TINUT DE CUVANT. L-A LUAT DNA PE TARICEANU CA A MINTIT, POATE VINE SI PE LA ARAD SA MAI RAREASCA DIN CANDIDATII ASTIA

    Raspunde
    • @postac.mic mic 25 mai, 2016, 10:05 am

      afirmatiile tale nu au nicio valabilitate daca nu vii cu exemple concrete…asa latratori ca tine…vai si amar. Pt Ciupe doar stima!

      Raspunde
  2. noi sa il modernizam iar ei sa faca baie pe gratis intrare gratis; platesc fraieri

    Raspunde
  3. PDL-istilor se apropie alegerile sunteti ingroziti.Jos taxe si impozite!!!!Jos taietorii de pensi si salari!!!!

    Raspunde
  4. I-a vedeti cine este acest TRASEIST POLITIC
    Ciupe despre Tariceanu : „Pe mine sa nu contati”
    http://www.aradon.ro/ciupe-despre-tariceanu-pe-mine-sa-nu-contati/1436751
    Cat tupeu poate avea acest individ….. RUSINE !

    Raspunde
    • wtf??? ce legatura are una cu alta? tupeu? e foarte tare ca nu aveti cu ce sa va luati de el si va dedati la tot felu de imbecilitati! gata cu era voastra! gata cu era imbecililor!

      Raspunde
      • Mah da mare bou esti, omul ti-a aratat verde in fata cat de mincinos este maimutzoiul din poza! p.s. asta bineinteles daca sti sa citesti

        Raspunde
  5. Cu siguranta aradenii vor vota candidatul la Primarie cel mai bun , acesta este cu certitudine Ionel Ciupe , un om aplicat , consecvent , curajos si cu experienta manageriala si administrativa .

    Raspunde
  6. pro refacere Strand 25 mai, 2016, 10:10 am

    chestia asta cu strandu chiar ii tare! chiar imi doresc sa am unde sa ma duc daca vreau sa ma relaxez seara. acum e in paragina si e pacat ca ar putea duce multi bani si la bugetul primariei. si macar sa avem si noi pe unde sa ne petrecem timpul liber.

    Pentru asta il sustin pe Ciupe! clar!

    Raspunde
  7. josFalca!HaiCiupe! 25 mai, 2016, 10:14 am

    Strandul asta trebuia reabilitat de muuult!!! pacat sa avem asa resursa si sa nu o exploatam! Netrebnicul de Falca si-a batut joc de tot ce inseamna Strand. a trantit 2 tobogane sa ne inchida gura si gata. Bine ca a vrut sa dea strandul unor firme italiene. Vai de capul nostru!!! GATA cu Falca! ne-a ajuns. Domnule Ciupe, multa bafta!

    Raspunde
  8. JOS TRASEISTII, CIUPE ESTI UN TRASEIST, OPORTUNIST, sa imi fie scuzat pleonasmul. Sa iti fie rusine si tie si tuturor TRASEISTILOR care acum sunt mari candidati.

    Raspunde
  9. Pai acolo in comentariu zica ca sunt minciuni ca este la ALDE? Ce personaj jalnic. Acum candideaza de la alde……..

    Raspunde
  10. Ce credibilitate are acest individ??? A mintit pe fata!!! Asta cand vede soare pe cer zice ca e noapte

    Raspunde
  11. Traseisti politici sunt cei care sau combinat cu PDL-ul.Jos PDL[PNL]!!! CIUPE va fi primar.

    Raspunde
  12. djirebcdp kjoei oihdohoe 26 mai, 2016, 1:41 pm

    Ai gresit fundamental. Ai inceput prin a ne spune ca Aradul are nevoie de venituri si ca strandul este o sursa de venituri. Adica noi, din nou vaci de muls. Doi, ai facut referire la pastrarea sumelor modice de acces in zona de bazine. Asta inseamna ca vrei sa pastrezi aceasta zonare care a distrus strandul. Ai mai spus ca dezvolti restaurante. Prietene, astea se dezvolta daca sunt clienti. Daca nu sunt clienti, si asa cum este organizat in cotete este evident ca nu sunt clienti, se duce totul dracului. In rest platitudini.
    Bai baiatule, noi aradenii avem nevoie de un spatiu de relaxare care sa fie accesibil tuturor si nu de scheme si briz-brizuri. Avem nevoie de ceva care sa raspunda nevoilor tuturor si nu a unor categorii de voi politrucii definite, ex: parintii cu copii mici, pocaitii cu baticuri in cap care nu suporta stropii, degradatii cu birturile, pensionarii cu pisalaul ala colorat pe post de apa termala …. si toti separati prin garduri, controlati la trecerea granitelor imbecil construite de voi.
    Tu vii sa iti faci campanie pe tema strandului dar nivelul de inteligenta nu prea te ajuta. Cum ai ajuns la concluziile astea, cu cine ai vorbit, ce metode de centralizaresi prelucrare a informatiilor ai folosit? Sau toate ineptiile pe care le-ai debitat sun produsul ”inteligentei” tale? Asa crezi tu ca vrea aradeanul, in majoritatea lui, sa se uite pe net la strand sau sa vina la strand odata pe luna fiindca intrarea este prea scumpa pentru un aqua land?
    E bine, stiu cu cine sigur NU votez. Mai stiu cativa candidati cu care sigur NU votez: cu Falca, inventatorul cotetelor de pe asa numitul spatiu de relaxare al aradenilor, acelasi idiot care si-a batut joc de ideea cu pistele de biciclete. Cu Lupas iarasi NU votez ca asta este PSD-ist frustrat de faptul ca partidul care l-a facut consilier nu l-a propus primar.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.