Iustin Cionca: „Bilanț dezastruos pentru ultimele șase luni de guvernare socialistă”

Iustin Cionca: „Bilanț dezastruos pentru ultimele șase luni de guvernare socialistă”

Iustin Cionca, prim-vicepreședinte al PDL Arad, condamnă modul în care Guvernul PSD a condus România în primele șase luni ale acestui an. Liderul PDL Arad spune că guvernarea din prima jumătate a acestui an este una dezastruoasă, cu absorbția fondurilor europene în scădere, fără investiții, fără noi locuri de muncă, dar cu mai mulți asistați sociali și cu o creștere a evaziunii fiscale.

„Avem o primă jumătate a anului cu o guvernare dezastruoasă, cu un Guvern socialist incapabil, care duce România în jos. Făcând un bilanț al guvernării din primele șase luni ale acestui an, vedem cum locurile de muncă promise n-au apărut, numărul asistaților sociali a crescut, investițiile au fost reduse, absorbția publică a fondurilor este în scădere, iar evaziunea fiscală este în plină ascensiune. În același timp, vedem cum reducerea taxelor și a CAS promise de Guvernul Ponta nu par a se aplica în viitorul apropiat”, a declarat Iustin Cionca.

Totodată, pentru a-și susține afirmațiile, prim-vicepreședintele PDL Arad a dat exemple clare ale eșecului guvernării PSD din prima jumătate a anului 2014.

„Nu vreau să fac afirmații nefondate, cifrele guvernării din ultimele șase luni vorbesc de la sine. Astfel, investițiile publice au scăzut cu 21%. Deși Guvernul Ponta se laudă cu absorbția fondurilor europene, acestea sunt în scădere cu 11% față de aceeași perioadă a anului 2013, iar puținele fonduri atrase au fost în sectorul privat, nu în cel de stat. Încasările din veniturile bugetare sunt aproape la fel cu cele din anul anterior, deși Guvernul a introdus 35 de noi taxe și impozite, lucru care nu a dus la crearea unor noi locuri de muncă, ci la creșterea numărului de asistați sociali. În același timp, veniturile nefiscale au scăzut cu 11,5%, semn că administrarea eficientă a bunurilor statului nu este un reper pentru Guvernul PSD. Evaziunea fiscală este în creștere în România, mare parte din aceasta provenind din TVA, motiv pentru care statul va pierde peste 10 miliarde de euro doar din TVA-ul necolectat. Și de parcă n-ar fi fost destul, cheltuielile cu bunurile și serviciile au crescut cu 5,7%, creștere rezultate și din atribuiri directe de contracte către clientela politică. Totodată, deși calitatea serviciilor publice pentru cetățeni este tot mai proastă, cheltuielile de personal au crescut cu 3,4%”, a mai declarat liderul PDL Arad.

  1. d-le Cionca dvs. si dl. Igas nu ar trebui sa mai deschideti gura o vreme. lasati-ne sa uitam de voi

    Raspunde
    • Desigur domnule!
      Hai sa ne imbuibam de iz comunist…
      Hai sa ridicam mainile si sa aplaudam la al…congres!
      Clar aici e vorba de o anumita patura sociala care are un grad scazut de inteligenta si educatie:doar acestia pot sustine COMUNISMUL!!!

      Raspunde
  2. Analiza corecta,cifre exacte.Actiunile pompieristice,populiste ale guvernului ponta-la 54 de ani n-am intalnit un mincinos jalnic,un tupeist needucat,un mascarici precum acest ins,ponta – vor destabiliza macroeconomic tara iar riscul de a retrai perioada crizei-tot un mascarici resapat,un socialist cu papion autointitulat liberal a lasat tara in aer,marginea prapastiei in 2008-este imens.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.