Iustin Cionca: „Am dispus refacerea imediată a podețului rupt de viitură, între Frumușeni și Aluniș”

Iustin Cionca: „Am dispus refacerea imediată a podețului rupt de viitură, între Frumușeni și Aluniș”

Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a dispus astăzi începerea lucrărilor de reparație la drumul județean Frumușeni-Aluniș, rupt de viitură miercuri seara.

Directorul General al Direcției Tehnice a Consiliului Județean Arad, Răzvan Ciubotaru, a inițiat încă de astăzi procedurile necesare executării lucrărilor de reparație.

A fost contactat constructorul care realizează intervenția în regim de urgență, acesta urmând să disloce pe acest șantier utilajele necesare, dintre care unele vor fi retrase de la alte lucrări, pentru că această intervenție este prioritară.

„Îmi doresc să lucrăm pe viteză și bine! Intervenția propriu-zisă la refacerea podețului va începe vineri dimineața și presupune o lucrare mai complexă, prin care reconfigurăm tubulatura metalică existentă, refacem infrastructura și suprastructura podețului, refacem timpanele laterale ale podețului și realizăm o zonă de captare a apei în partea dinspre amonte a podețului. După această intervenție obligatorie refacem calea de rulare a autovehiculelor, să redeschidem drumul urgent”, a declarat președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca.

Până la refacerea completă a tronsonului de drum și a podețului, se va putea circula în condiții de șantier. Ca rută ocolitoare, vă recomandăm folosirea drumului agricol asfaltat Frumușeni-Aluniș, care permite un trafic de maxim 3,5 tone.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.