JOB-ul SĂPTĂMÂNII: Auditor Intern Calitate

JOB-ul SĂPTĂMÂNII: Auditor Intern Calitate

Zilele trecute, la Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Arad, a avut loc examenul de absolvire pentru cursul de formare profesională în ocupația de AUDITOR ÎN DOMENIUL CALITĂȚII.

Un auditor în domeniul calităţii are un număr mare de responsabilităţi, iar acestea diferă în funcţie de statutul pe care îl are, respectiv intern sau extern.

„În calitate de auditor intern, el se ocupă cu evaluarea sistemului de management al calităţii a organizaţiei din care face parte,  în acelaşi timp, se ocupă cu dezvoltarea, implementarea, menţinerea şi îmbunătăţirea acestui sistem. Auditorul extern poate efectua audituri de consultanţă la organizaţiile care nu au auditori interni, în vederea atestării conformităţii sistemului de management evaluat cu standardul de referinţă”, a declarat Gheorghe Seculici, președintele CCIA Arad.

O persoană poate fi considerată potrivită să lucreze în acest domeniu dacă deţine atributele şi competenţele menţionate în recomandările standardului ISO 9001:2015 şi ISO 19011:2011.

„Persoanele care au tact în lucrul cu oamenii, spirit de observaţie şi siguranţă de sine pot lucra într-un departament al managementului calităţii, cu condiţia de a avea o calificare în domeniu, care se obţine în urma participării la un curs de specializare”, a precizat prof. Carmen Marinela Crișan – manager departament Formare Profesională CCIA Arad.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.