Kamelia a lansat un cover după piesa „Pillowtalk” a lui Zayn

Kamelia a lansat un cover după piesa „Pillowtalk” a lui Zayn

După ce, in urma cu câteva luni, Kamelia a lansat single-ul „Amor”, acum a revenit cu un cover pentru unul dintre hiturile momentului. Artista a ales să își pună amprenta asupra single-ului lui Zayn – „Pillowtalk”, una din piesele ei preferate și totodată unul din clipurile de top de pe YouTube, cu aproape 500 de milioane de vizualizări.

Cu un timbru special și o voce inconfundabilă, Kamelia a reprodus starea „Pillowtalk” printr-o interpretare senzuală, care a ajuns direct la inimile fanilor, nerăbdatori să asculte ceva nou din partea artistei.

Frumoasa cântăreață își propune să lanseze mai des cover-uri după piesele care îi plac, după cum spune: „Am simțit că a trecut prea mult timp de la ultimele cover-uri inregistrate (Someone Like You, One of Us, Stand By Me, Set Fire to the Rain), cam 2-3 ani și mi s-a facut dor :)”.

Mai mult, unul dintre cover-urile realizate de Kamelia a ajuns să aibă succes la nivel internațional, asta după ce varianta ei la piesa „Stand By Me” a lui Ben E. King a fost aleasă drept muzică pentru o reclamă la o firmă de automobile din SUA, unde este difuzată.

Cum vara bate la ușă, Kamelia pregătește un single nou pentru sezonul estival, iar între timp se bucură de succesul piesei „Amor”, care a depășit 22 de milioane de vizualizări pe Youtube și care se află în topurile muzicale din Bulgaria și Turcia.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.