La discreţia lui Falcă

La discreţia lui Falcă

Deşi până la alegerile locale din 2016 nu mai e foarte mult timp, la Arad e linişte. Efervescenţa care a caracterizat, în trecut, anii pre-electorali a lăsat loc – cu mici excepţii – unei apatii generalizate.

Surprinde în acest peisaj în primul rând PSD, ai cărui reprezentanţi şi-au băgat armele în teacă taman într-un moment în care puteau să le agite cu succes spre Falcă şi PNL. Să ai atâta muniţie şi să n-o foloseşti (CET, Compania de Apă, Filarmonica, Gospodărirea Comunală, RECONS etc.) la care se adaugă candidaturile la iluzoriile titluri de Capitală Europeană a Culturii şi Capitală Verde precum şi gafele unora dintre liderii liberali arădeni, e cel puţin suspect. Să-l „prinzi” pe Iustin Cionca, mâna dreaptă a lui Falcă, cu nefericita declaraţie legată de tăierea pensiilor şi a salariilor şi să-l taxezi o singură dată e jenant. O opoziţie serioasă ar fi spălat pe jos cu PNL, timp de cel puţin o lună, numai pe tema declaraţiei respective. Dar, la Arad se pare că nu avem o opoziţie serioasă. Cel puţin, nu din partea PSD! Iar dacă nu din partea PSD, atunci din partea cui? ALDE e la început de drum în noua formulă. Deocamdată, nu avem o cuantificare reală a potenţialului Alianţei la Arad. Rămâne de văzut ce va izbuti la alegerile locale din 2016, când conform unor previziuni – mai mult sau mai puţin optimiste – ar putea „băga” trei persoane în Consiliul Local Municipal. Până atunci, pe fondul apatiei de care pomeneam, ALDE a devenit vârful de lance al „luptei” cu Gheorghe Falcă şi PNL, reprezentanţii săi fiind, de departe, cei mai vocali critici la adresa puterii locale.

Dacă la UDMR „toate-s vechi și nouă toate”, vorba poetului, UNPR îşi face echipă în jurul generalului (r) Avram Cătănici. Dar, cum se spune că acesta se înţelege bine cu Falcă, e limpede că nici de aici nu vor apărea surprize.

În fine, ajungând la PNL, constatăm că, după ce a scăpat de ameninţarea internă a lui Nicolae Ioţcu, liderul partidului Gheorghe Falcă face ce ştie el mai bine: conduce discreţionar. E conştient că nu mai are nici un rival intern, aşa că-şi permite să-i marginalizeze pe cei care nu-i ciugulesc din palmă (se înscriu aici îndeosebi cei proveniţi din vechiul PNL, dar şi pedeliştii pe care i-a folosit destul şi de care s-a săturat). Ştiind că nu i se va mai putea opune nimeni, are conturată lista cu candidaţi la alegerile locale şi parlamentare („sacii de cartofi”, cum îi place lui să spună, sunt pregătiţi).

În aceste condiţii, dacă nu apare vreo surpriză, ne îndreptăm spre un 2016 cuminte din punct de vedere al alegerilor, atât locale cât şi parlamentare, cu rezultate previzibile…

  1. Gugu s a inconjurat doar de pupincuristi ieftini,care vor trada la primul cutremur ! Jenant moment !

    Raspunde
  2. Credeam ca tanti Janina e mana dreapta a lui Falcone nu Cionca.
    PSD face opozitie local la fel cumface opozitie PNL ;a nivel central, si asta nu pentru ca ar fii vreun blat ci pentru ca incompetenta si lipsa de valoare musteste peste tot.

    Raspunde
  3. tristul adevar in articol

    Raspunde
  4. Care opoziție în Arad? Este sublimă dar lipsește cu desăvîrșire cum zicea cîndva un personaj cunoscut.
    În Arad PSD-ul practic nu există.Aleșii locali PSD-iști strălucesc prin absență. Absență fie din cauza trocurilor oculte cu puterea locală, fie dintr-o crasă incompetență. Mă mir de lipsa de reacție a forurilor de conducere PSD-iste.Nu-i mai treceți fraților pe listele de candidaturi la viitoarele alegeri locale și parlamentare. Nici unul nu merită!
    Este părerea mea, un statornic susținător al stîngii.

    Raspunde
  5. Rusine politicienilor aradeni slabi si slugarnici!!!!

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.