Marius Sulincean (PSD): „Cionca demonstrează zi de zi că este cel mai slab președinte de la înființarea CJA“

Marius Sulincean (PSD): „Cionca demonstrează zi de zi că este cel mai slab președinte de la înființarea CJA“

Potrivit unui comunicat de presă al PSD Arad, Iustin Cionca nu ratează nici o ocazie să le arate arădenilor cât de slab președinte de Consiliu județean este, cât de străine îi sunt problemele județului, în special cele legate de administrație. Social-democrații arădeni susțin că președintele CJA se face de râs, prin intermediul unui comunicat de presă, dovedind că nu cunoaște proiectele finanțate de guvern prin PNDL, dar nici detalii cu privire la Masterplanul de Apă și Canal.

„Aud tot mai des colegi din Consiliul județean, inclusiv de la PNL, angajați ai CJA, primari din județ, de diferite culori politice spunând despre domnul Cionca, că ar fi cel mai slab președinte al CJA de la înființarea instituției și până în prezent, că nu pricepe nici măcar cum funcționează Consiliul județean. Pe zi ce trece, Iustin Cionca ne demonstrează că lucrurile stau așa cum spune lumea, că are grave carențe în ceea ce administrarea județului, dar și o lipsă crasă de informații, cu privire la problemele din județul nostru. Ultima ieșire a domnului Cionca, în problema lipsei apei potabile din mai multe localități din județ, ne face să credem că președintele CJA este efectiv paralel cu administrația, că nu cunoaște nici cele mai elementare detalii despre Masterplanul de Apă – Canal și nici măcar nu a avut bunăvoința să se documenteze cu privire la proiectele finanțate în județul Arad pe PNDL, despre care vorbește mult, dar în necunoștință de cauză. Pare că domnul Cionca este o simplă marionetă în acel scaun, altfel nu ne explicăm de unde vin aceste gafe pe care le comite zi de zi”, declară Marius Sulincean, liderul grupului PSD-ALDE din Consiliul Judeţean.

„Fiind în afara subiectului, Iustin Cionca lansează un atac tipic foștilor pedeliști la adresa parlamentarilor PSD, pe care îi acuză că nu au adus bani pentru a rezolva problema apei la Șilindia. În realitate, prin Programul Național de Dezvoltare Locală, comuna Șilindia a primit suma de 5,8 milioane de lei pentru «înființare rețea de alimentare cu apă». Ca să ne convingă până la capăt de faptul că ocupă degeaba scaunul de președinte CJA, Cionca plusează și ne anunță că problema apei de la Almaș, Dieci sau Brazii e în mâinile administrațiilor locale și că parlamentarii PSD ar fi trebuit să sprijine primăriile respective să obțină bani prin PNDL. Mai întâi, domnule Cionca, sunteți într-o mare eroare și ne dovediți că habar nu aveți de ceea ce se întâmplă pe moșia CJA.  Toate aceste localități sunt cuprinse în Masterplanul de Apă și Canal, fiind membre în Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Apă Canalizare Judeţul Arad, deci problemele cu privire la rețeaua de apă trebuie rezolvate prin Compania de Apă, din subordinea CJA, în administrarea căreia se află acele rețele. În al doilea rând, parlamentarii PSD nu aveau cum să sprijine aceste comune să obțină fonduri pentru rețeaua de apă, atâta timp cât prin PNDL nu se finanțează investiții care sunt cuprinse în alte programe, inclusiv europene, cum e cazul Masterplanului Apă – Canal”, a adăugat Sulincean.

„Iar ca lucrurile să fie clare până la capăt în privința competenței președintelui CJA, Cionca își dă un autogol de zile mari, acuzând parlamentarii PSD că nu au adus bani în aceste comune, pe PNDL. Păi, hotărâți-vă, domnule Cionca ! Acum două zile spuneați că parlamentarii PSD nu au legătură cu cele 644 de milioane de lei primite de la Guvern, pe PNDL, în județul Arad. Dacă domnii parlamentari nu au adus acei bani, nu au nici o legătură cu PNDL, după cum ați afirmat, cum ar putea să aducă bani pentru Dieci, Almaș sau Brazii?”, întreabă Marius Sulincean.

„Nu credeți că ar fi cazul, domnule Cionca, să lăsați demagogia deoparte, să nu mai acceptați ca cei din biroul de propagandă să vă bage vorbe-n gură, să vă facă zilnic de râs, și să vă apucați de administrarea județului ? Încă mai aveți o șansă să nu rămâneți în istoria Aradului ca cel mai slab și mai nepregătit președinte de Consiliu județean. Ar fi păcat să o ratați, continuând cu astfel de strategii, care nu vor avea alt efect decât convingerea oamenilor că funcția de președinte este o pălărie mult prea mare pentru dumneavoastră“, conchide Marius Sulincean, liderul grupului PSD-ALDE din Consiliul Judeţean.

  1. voi cei de la ciuma rosie, peunde treceti produceti dezastre trebuie sa treaca ani ca cineva sa remedieze toate nenorocirile , pe care le produceti

    Raspunde
  2. ciuma rosie-psd fac doar promisiuni,nu stiu mai mult.

    Raspunde
  3. suli esti iar trompeta de servici a ciumei rosii-psd .

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.