MĂSURI SEVERE luate de Marea Britanie. Mulți ROMÂNI vor fi AFECTAȚI!

MĂSURI SEVERE luate de Marea Britanie. Mulți ROMÂNI vor fi AFECTAȚI!

Situația financiară fără precedent în care se află Marea Britanie, unde datoria externă a crescut într-un mod alarmant în ultimele luni, determină Executivul din această țară să elaboreze un plan de aplicare a unor măsuri severe fără precedent.

Într-un articol intitulat „Tories plan to strip unemployed youngsters”, jurnalistul britanic Ben Glaze de la tabloidul The Mirror analizează planul pe care actuala echipă de guvernare vrea să-l pună în aplicare pentru a elimina sistemul actual de asistență socială, „sistem anacronic care încurajează o cultură a comodității și a lipsei de reconversie profesională”.

Conform acestui plan, tinerii se pot trezi fără niciun venit dacă nu urmează cursuri de calificare. În aceeași situație se află și imigranții.

Potrivit noului set de măsuri, orice șomer sau asistat social de pe teritoriul Marii Britanii care nu poate demonstra că urmează un Program Intensiv de Recalificare, care să-i permită să acceseze oricând un nou job, va fi deposedat de orice formă de venit minim.

Ministrul Muncii Matt Hancock susține că noul set de măsuri va încuraja munca în detrimentul nemuncii și a obișnuinței, care oferea un venit minim oricărui tânăr, indiferent dacă acesta se afla sau nu în căutarea unui job stabil. Noul cadru legal se va axa pe programe flexibile de reconversie decontate de stat. Astfel, fiecare tânăr englez sau imigrant va avea șansa recalificării permanente prin intermediul stagiilor semestriale de calificare.

Imigranții și rezidenții britanici care vor refuza să accepte noile prevederi legale vor fi sancționați prin sistarea definitivă a ajutoarelor sociale după doar trei săptămâni de la adoptarea noilor măsuri și lansarea programelor multiple care urmăresc să încurajeze angajarea.

  1. shoo pe ei ca ‘e’ multi, si englezjii ‘e ‘ domni, iar la romini domina si prostia se plateste in ieuroi

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.