Medicamente CONTRAFĂCUTE pentru cancer, vândute printr-un lanţ de farmacii: Nu aveau nici un efect!

Medicamente CONTRAFĂCUTE pentru cancer, vândute printr-un lanţ de farmacii: Nu aveau nici un efect!

Poliţişti de la Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice au făcut, miercuri, percheziții la domiciliile unor persoane şi la sediile unor societăţi comerciale din Bucureşti şi judeţele Ilfov, Buzău, Iaşi, Ialomiţa, Argeş şi Olt,  după ce mai mulţi bolnavi de cancer au reclamat la Poliţie că au achiziţionat citostatice contrafăcute de la un lanţ de farmacii, despre care ştiau că au produse mai ieftine.

Poliţiştii au deschis o anchetă şi au descoperit o reţea care se ocupa de importul de medicamente din Turcia. O parte din aceste medicamente era exportată mai departe în spaţiul intracomunitar, iar o altă parte era vândută în ţară, prin intermediul lanţului de farmacii Elena.

Suspecţii ar fi vândut medicamente în valoare totală de cinci milioane de euro, însă până în prezent anchetatorii nu au stabilit exact câte dintre aceste medicamente erau contrafăcute.

Ancheta vizează fapte de evaziune fiscală şi spălare de bani la comerţul cu medicamente pentru boli grave. Douăzeci de firme specializate în depozitarea şi vânzarea de medicamente s-ar fi sustras de la plata taxelor şi impozitelor către bugetul de stat, prejudiciul fiind estimat la peste trei milioane de euro, potrivit Poliţiei Române.

Potrivit unor surse apropiate anchetei, medicamentele care au ajuns la bolnavii de cancer nu erau periculoase pentru organism, dar nici nu conţineau substanţa activă care ar fi trebuit să-i ajute.

La percheziţii participă aproape 200 de poliţişti de la Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, luptători de la Serviciul pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale şi specialişti criminalişti. Acţiunea este coordonată de procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi sprijinită de Serviciul Român de Informaţii.

Foto: sanatate.bzi.ro

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.