Membrii PSD Arad, trup şi suflet alături de Liviu Dragnea. Au fost desemnaţi reprezentanţii la Congres

Membrii PSD Arad, trup şi suflet alături de Liviu Dragnea. Au fost desemnaţi reprezentanţii la Congres

Activul PSD Arad s-a reunit într-o conferință extraordinară la sfârşitul săptămânii trecute, unde au fost desemnați prin vot 47 de membri pentru a reprezenta filiala la lucrările Congresului naţional al partidului şi a fost adoptată o rezoluţie de susţinere a preşedintelui Liviu Dragnea.

„Ne afirmăm susținerea pentru președintele Liviu Dragnea prin adoptarea unei rezoluții unanime sub forma unui mandat de încredere”, a afirmat deputatul Florin Tripa, secretarul executiv al PSD Arad.

Iată textul rezoluţiei:

Rezoluție a organizației județene PSD Arad

Am adoptat în urma consultărilor și dezbaterilor interne, într-o conferinţă extraordinară a filialei județene, o rezoluție unanimă de acordare a unui mandat de încredere şi susţinere a preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, la Congresul Extraordinar al formaţiunii de săptămâna viitoare. Este important ca partidul să fie unit, Liviu Dragnea a demonstrat că are capacitatea de a ne mobiliza pentru a realiza măsurile din Programul de Guvernare, program cu care am câştigat încrederea românilor. Avem o responsabilitate în faţa lor, avem obligaţia de a ne respecta în totalitate promisiunile și de a duce mai departe procesul de reformă în toate sferele societății românești. Partidul social-democrat trebuie să rămână principala forță progresivă a României, calea ei spre civilizație, modernitate și respect european. Credem că președintele Liviu Dragnea este singurul capabil să mențină echilibrul, unitatea și dezvoltarea partidului pe coordonatele ei doctrinare.

4 martie 2018

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.