Mesajul unei scriitoare REVOLTATE din Arad pentru primarul Falcă. Ce i-a transmis edilului şef

Mesajul unei scriitoare REVOLTATE din Arad pentru primarul Falcă. Ce i-a transmis edilului şef

Poeta Lia Faur a luat poziţie în legătură cu mizeria care domneşte, atotstăpânitoare, în Arad. Pe un ton critic, aceasta i s-a adresat primarului Gheorghe Falcă, transmiţându-i edilului şef că în oraş „e o mizerie atât de evidentă încât nicio scuză nu o poate acoperi.”

„Domnule Primar, vă rog eu să vă plimbati pe centru, pe jos. Să vă întâlniți cu turistii străini, cu scriitori, cu tineri, în timp ce vi se prinde o punga de picior sau vă împiedicați de o doză de bere. Si să continuati să zâmbiti pe măsură ce le povestiți despre sume impresionante pe care le accesează Aradul prin proiecte. Azi e plin de turisti în zona Teatru – Parcul Reconcilierii. Străzile sunt mostre de pubele revărsate. Orice vor spune nu pot fi contrazisi. E o mizerie atât de evidentă încât nicio scuză nu o poate acoperi. Poate doar recunoașterea unei proaste gestionări a situației”, a postat poeta Lia Faur pe Facebook.

Ca răspuns la cele afirmate de Lia Faur, un arădean a postat fotografii realizate în centrul Aradului, de 1 Mai:

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1453215791375855&set=p.1453215791375855&type=3&theater

Sursa foto: Facebook

  1. felicitari pt atitudine dna profesor!

    Raspunde
  2. Ar trebui sa-i scriem toți cote o epistolă și sa- i arătăm „frumusetile” Aradului.

    Raspunde
  3. Multumim demolatorului falca !

    Raspunde
  4. De ce sa scriem? Ce rezolvam in scris? Nu mai bine am lua atitudine!?!? Din pacate,ne rezumam la poze si critici pe fb.etc….

    Raspunde
  5. Pocitania cum barfeste ea in fatacdomnul Cioroianu, alte doamne din Arad. Nu se uita la ea ca este cu fata turtită si nu se Ridica niciodată la nivelul lor. O N E S I M T I TA si o barfitoare de înaltă clasa

    Raspunde
  6. Si ce mah nu mai pot circula turistii din cauza gunoaielor ???
    Dar sofisticati mai sunteti, nu stiu cum vor circula daca incepe un razboi ceva !

    Raspunde
  7. Se vede că primarul Aradului este plecat pe undeva!
    Nu pot să cred că poate suporta așa ceva
    Cât despre cei doi ,,avocați,, de ocazie….Nu prea le au cu scrisul!

    Raspunde
  8. Ma bucur pt ca cineva se afla sa publice asa ceva ! La noi in Romania din pacate gunoiul este peste tot aruncat aiurea mizeria de la noi ne face o reclama f proaste ! Va tin pumnii la stfel de postari ! Trist ca multi vad si nimeni nu face nimik !

    Raspunde
  9. Nu există Hello sau Paul. Există doar postacii plătiți de Falcone să urmărească presa, să posteze comment-uri favorabile acestuia și să-i defăimeze adversarii. În ce-o privește pe Lia Faur, sunt curios ce atmosferă va avea acasă, știut fiind faptul că Lazăr Faur de la infoTV este un obedient al primarului și al PNL.

    Raspunde
  10. Deci, revin cu un mesaj, pentru nesimțita asta. Nu mai bârfi, mai pupăza! Ești o „țață” de doi bani. Nu mai barfi doamnele din Arad, cu domnul Cioroianu. Tu vorbești? Tu ești in măsura? Ciocul mic si joc de glezne, nesimtito

    Raspunde
  11. O adevarata doamna nu bârfește. Asta nu i o doamna.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.