Mihai Fifor: „Agricultura românească poate şi trebuie să redevină performantă”

Mihai Fifor: „Agricultura românească poate şi trebuie să redevină performantă”

„PSD îşi propune, ca principală ţintă, prin programul său pentru agricultură, ca fermierii români să aibă şanse egale cu fermierii din statele europene cu agricultură dezvoltată şi bineînţeles ca această ramură să redevină unul dintre motoarele esenţiale de creştere a economiei româneşti”, afirmă senatorul Mihai Fifor, preşedintele Consiliului Naţional al PSD.

Liderul social-democrat este de părere că guvernarea tehnocrată a fost una dintre cele mai ineficiente în domeniul agriculturii din toate guvernările anterioare, în ciuda aşteptărilor, cel puţin în plan profesional, din partea lui Dacian Cioloş.

Mihai Fifor-feb 2016

„Așa cum a susținut și domnul președinte Liviu Dragnea, consider că principala țintă a programului nostru de guvernare vizează măsuri care să ofere șanse fermierilor români de a-și vinde produsele pe piața românească, la fel cum o fac cei din Franța, Germania sau alte țări europene. Obiectivele pe care noi ni le propunem pentru a-i sprijini, vizează o hrană sănătoasă pentru români, protejarea fermierilor, angajarea tinerilor în agricultură cu un salariu bun şi evident creșterea exporturilor. Avem în plan, în materie de subvenţii pentru agricultură, să adoptăm măsuri de tipul celor aprobate când am fost la guvernare, măsuri resimţite în mod pozitiv de către producătorii agricoli. Pentru aceştia este esenţial ca subvenţia să fie primită la timp, iar fermierii să aibă sumele necesare pentru a face lucrările atunci când este necesar, respectiv în perioadele optime. Sigur că venim şi cu un amplu proiect de refacere a sistemului de irigaţii, în condiţiile în care vom propune ca apa până la staţia de epurare să fie gratuită. Potrivit programului pentru agricultură, PSD doreşte reducerea balanței import-export pentru produsele deficitare printr-un program care să fie demarat în 2017 prin selectarea a câte două produse agro-alimentare deficitare pe an. Nu în ultimul rând susţinem eliminarea impozitului pe terenuri agricole lucrate, începând cu 2018, impozit zero pentru tractoare, utilaje agricole, începând tot cu 2018 şi cadastrarea tuturor terenurilor agricole până în 2020, de către stat. Produsele românești sunt printre cele mai bune din Europa, iar agricultura românească poate și trebuie să redevină performantă, am curajul să cred în fermierii români şi în potenţialul agricol imens al acestei ţări”, a declarat Mihai Fifor, liderul grupului social-democrat din Senat.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.