Mihai Fifor: PSD Arad, CEL MAI BUN REZULTAT după 2004

Mihai Fifor: PSD Arad, CEL MAI BUN REZULTAT după 2004

PSD Arad a depăşit ceasul bilanţului, iar consilierii locali şi judeţeni ai formaţiunii politice se apucă de treabă, au dat asigurări social-democraţii arădeni.

Conducerea PSD Arad consideră că prin noii aleşi va putea să aducă – prin proiecte şi amendamente – transformări vizibile în favoarea arădenilor. Senatorul Mihai Fifor, preşedintele Consiliului Naţional al PSD şi deputatul Dorel Căprar aduc şi argumente solide în acest sens.

„Au încercat să acrediteze ideea că PSD Arad s-a plasat pe penultimul loc din ţară din punct de vedere al scorului electoral. NU este adevărat! Organizaţia din Arad ocupă locul 33 din 47 pe harta filialelor judeţene social-democrate. Concret, este cel mai bun rezultat pe care l-am obţinut din 2004 încoace”, a declarat senatorul Mihai Fifor, preşedintele Consiliului Naţional al PSD.

Pe de altă parte, deputatul Dorel Căprar a dat asigurări că partidul pe care îl conduce va rămâne consecvent în promisiunile făcute în campanie.

„În calitate de preşedinte al organizaţiei judeţene PSD Arad prioritatea numărul 1 rămâne materializarea tuturor proiectelor pe care le-am elaborat împreună cu echipa de consilieri judeţeni ai partidului. Vorbesc aici în special despre infrastructură, respectiv drumuri judeţene şi mă refer la finanţarea, transparenţa şi corectitudinea alocării fondurilor, la prioritizarea investiţiilor şi bineînţeles calitatea lucrărilor. Cetăţenii nu vor să mai vadă drumuri de pământ, lipsa trotuarelor şi absenţa canalizării şi nici bani publici risipiţi în vânt”, a spus deputatul PSD Arad, Dorel Căprar.

 

  1. Fraiere Îți explodează chimasa ! !!

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.