Mihai Fifor: Reducerea cotei contribuţiei de asigurări sociale va fi un sprijin concret pentru piaţa muncii

Mihai Fifor: Reducerea cotei contribuţiei de asigurări sociale va fi un sprijin concret pentru piaţa muncii

Senatorul social-democrat Mihai Fifor, liderul de grup al PSD în Senat, salută reducere a cotei contribuţiei de asigurări sociale cu 5 puncte procentuale.

„Salut decizia, de ieri, din Plenul Senatului, prin care s-a adoptat cu 67 de voturi „pentru”, 23 „împotrivă” propunerea legislativă de reducere a cotei contribuţiei de asigurări sociale cu 5 puncte procentuale – 2 puncte la angajator şi 3 la angajat. Am votat această propunere legislativă de modificare a Codului fiscal pentru că vine în sprijinul, atât a angajatorilor, cât şi angajaţilor români. Sunt convins că prin aceste măsuri, vom încuraja piaţa muncii şi transparentizarea activităţilor din acest domeniu”, a declarat senatorul.

În urma votului din Plenul Senatului, cota de contribuţie de asigurări sociale va fi de 21,3% pentru condiţii normale de muncă. Din această cifră, 7,5% reprezintă contribuţia individuală şi 13,8% contribuţia datorată de angajator. Pentru condiţii deosebite de muncă, cota de asigurări sociale va fi de 26,3%, din care 7,5% pentru contribuţia individuală şi 18,8% pentru cea datorată de angajator. Pentru condiţii speciale de muncă, cota de contribuţie la asigurările sociale va fi de 31,3%; 7,5% – pentru contribuţia individuală şi 23,8% – pentru cea datorată de angajator.

„Senatul este prima Cameră sesizată, dar sunt convins că şi deputaţii vor adopta această măsură fiscală benefică pentru piaţa muncii din România”, a mai spus senatorul Mihai Fifor.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.