Mii de articole pirotehnice de contrabandă, confiscate de jandarmi la Săvârşin

Mii de articole pirotehnice de contrabandă, confiscate de jandarmi la Săvârşin

Un echipaj de jandarmi a depistat, în timpul unei acţiuni ce a avut loc joi în piaţa agroalimentară din localitatea Săvârşin, o persoană care vindea mai multe articole pirotehnice.

Este vorba despre un bărbat în vârstă de 38 de ani care a fost depistat în timp ce oferea spre vânzare obiecte artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice, fără a avea autorizaţie emisă în acest sens.

Jandarmii au confiscat cele 9.883 de articole pirotehnice de diferite clase, pe care bărbatul încerca să le vândă. De asemenea, oamenii legii au întocmit în acest caz actele premergătoare în vederea începerii urmăririi penale, având în vedere că „orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept” reprezintă infracţiune, conform legii privind regimul materiilor explozive.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.