VIDEO/ Caz UNIC în lumea medicală: Un tânăr care a ÎNGHEŢAT a fost READUS LA VIAŢĂ

VIDEO/ Caz UNIC în lumea medicală: Un tânăr care a ÎNGHEŢAT a fost READUS LA VIAŢĂ

Un tânăr a supravieţuit miraculos după ce a petrecut 12 ore în zăpadă şi a îngheţat efectiv.

Justin Smith căzuse şi se lovise la cap, pierzându-şi cunoştinţa. A fost descoperit după 12 ore de tatăl său, care a alertat medicii.

Deşi chemaseră deja medicul legist, văzând durerea părintelui, paramedicii ajunşi la faţa locului l-au transportat pe tânăr la spital, unde o echipă de medici a început resuscitarea, timp de mai multe ore. În tot acest timp, un aparat îi punea sângele în circulaţie şi îi asigura oxigenul necesar. Ca prin minune, inima tânărului a început să bată singură iar în zilele care au urmat creierul acestuia şi-a revenit miraculos, de la zero activitate cerebrală!

„Îmi amintesc că m-am trezit la Cedar Crest şi i-am văzut pe mama, pe tata, pe cele două surori. Eram destul de ameţit, dar ţin minte că i-am văzut”, povesteşte Justin Smith.

Deşi tânărul şi-a pierdut degetele mici de la mâini şi de la picioare, şi-a revenit aproape complet şi este fericit că a supravieţuit: „Sunt încă aici, am primit o a doua şansă. Sunt fericit!”

„Nici o fiinţă umană nu poate supravieţui frigului şi temperaturilor de -18 grade, fără puls şi tensiune timp de 12 ore. Dar Justin Smith a reuşit”, a declarat dr. John E. Castaldo.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.