Misterul dispariţiei unui bărbat din judeţul Vrancea, elucidat de jandarmii arădeni

Misterul dispariţiei unui bărbat din judeţul Vrancea, elucidat de jandarmii arădeni

Jandarmii arădeni au elucidat misterul dispariţiei unui bărbat din judeţul Vrancea care era dat dispărut de mai multe zile. Acesta se întorsese din străinătate însă nu a mai ajuns acasă, drept pentru care familia l-a dat dispărut.

„În cursul dimineţii de marţi, un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad, aflat în serviciu în zona Piaţa Gării din municipiu, a depistat o persoană dată în urmărire. Persoana în cauză prezenta un comportament care a atras atenţia iar pentru acest fapt jandarmii i-au solicitat să se legitimeze, în vederea stabilirii identităţii. După verificări, a rezultat că este vorba de un bărbat în vârstă de 45 de ani, din judeţul Vrancea, care avea o semnalare în Sistemul Informatic Naţional de Semnalări. Acesta era dat în urmărire naţională din data de 25 iunie, fiind declarat dispărut de la domiciliu”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad.

Bărbatul le-a declarat jandarmilor că nu ştia că a fost dat în urmărire deşi, întors din străinătate nu a mai ajuns la domiciliul său.

„Jandarmii au luat măsura conducerii persoanei la sediul poliţiei, în vederea luării măsurilor ce se impun”, a mai adăugat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad.

Loading...

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.