Ne mândrim cu ea! O elevă din Arad, aplaudată de SUTE de persoane, la gala concursului internațional Talent Praga 2018

Ne mândrim cu ea! O elevă din Arad, aplaudată de SUTE de persoane, la gala concursului internațional Talent Praga 2018

Sara Gheorghe, elevă a Colegiului de Arte „Săbin Drăgoi” din Arad, a participat de curând la gala concursului internaţional Talent Praga 2018.

Concertul de gală a avut loc duminică 28 februarie 2018 în sala Narodni Dum, care s-a dovedit neîncăpătoare pentru cei peste 500 se spectatori prezenţi la concert. Sara Gheorghe (15 ani) s-a numărat printre tinerii talentaţi care au cântat alături de Orchestra Filarmonicii Sectorului 5, sub bagheta cunoscutului dirijor Leoš Svárovsky.

Sara Gheorghe a ales piesa Asturias Leyenda a lui Isaac Albeniz în aranjamentul lui L.H. Stevens. Interpretarea ei la marimbafon a cucerit publicul din sală, care a fost foarte generos cu aplauzele.

Sara a fost felicitată şi de reprezentații românilor din diaspora, printre ei fiind prezent Nicolae Dedulea, președintele Asociației Românilor din Republica Cehă, Ionuţ Munteanu, directorul Institutului Cultural din Praga și de înalți funcționari ai Ambasadei Române din Praga. Sara Gheorghe a fost însoțită la Praga de profesorul ei, Mario Florescu.

Concursul internaţional Talent Praga 2018 a fost organizat în baza acordului de înfrățire între Municipiul Arad și Sectorul 5 din capitala Cehiei.

Primăria reamintește faptul că Municipiul Arad s-a înfrățit cu cel mai mare sector al capitalei Republicii Cehia, Praga, respectiv sectorul 5,  în anul 2014, cu scopul de a implementa în comun unele proiecte, în domeniile cultură, sport, social, economie, turism.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.